Juventus a făcut primul pas greșit din Serie A și terminat la egalitate cu Genoa, 1-1, echipa lui Ionuț Radu. Portarul naționalei U21 a reușit câteva parade contra campioanei, dar ezitările lui, inclusiv la golul primit, i-au adus doar nota 5,5 în Gazzetta dello Sport: "Te ia cu amețeli când iese pe centrări".
Ionuț Radu se poate lăuda că a pus cu Genoa (1-1) prima piedică liderului Juventus în parcursul său fără greșeală. A fost învins numai o dată de Cristiano, a avut și șansă, fiind salvat o dată de bară, dar per total n-a adunat deloc aprecieri pozitive în presa italiană. Căpitanul naționalei de tineret nu a primit decât nota 5,5.
"E tânăr și va reuși"
"Nu a fost rău între buturi, însă te ia cu amețeli când îl vezi ieșind la mingile joase sau înalte. Incertitudinile etalate, mai ales la golul lui Ronaldo, te duc cu gândul la Perin, rezerva lui Juventus. Cu acesta în poartă, Grifonul poate că ar fi dat lovitura. Românul are prostul obicei de a da necontrolat din mâini. Este însă tânăr, suportă criticile și va reuși", l-a caracterizat Gazzetta dello Sport. Pe aceeași linie s-a situat și Corriere dello Sport, care a nuanțat criticile: "Câteva intervenții a reușit, a fost atent la baloanele aeriene, dar la golul lui Ronaldo a încercat să respingă (deloc simplu) mingea șutată de Cancelo, doar că a făcut-o prea central".
"Muncește până când idolii tăi îți devin rivali! O prestație măreață din partea întregii echipe. Le mulțumesc tuturor suporterilor prezenți la Torino! Genoa pentru totdeauna" Ionuț Radu, portar Genoa
"N-am fost niciodată la controlul partidei. Nu mi-a plăcut atitudinea jucătorilor la 1-0, probabil erau cu mintea la meciul cu United. Egalul ne-au readus cu picioarele pe pământ" Massimiliano Allegri, antrenor Juventus
2 parade a reușit Ionuț Radu contra lui Juventus. Portarul român a degajat 17 mingi și nu a prins niciuna pe sus
I-a dedicat golul mamei care a învins cancerul
Punctul obținut la Torino i se datorează și lui Bessa, care a egalat după o gafă a lui Bonucci. Reușita i-a fost dedicată mamei jucătorului, vindecată de tumoare mamară. "Vineri a fost ziua internațională a cancerului la sân și acum 6 ani mama mea l-a învins. A fost în tribună la meci și am marcat pentru ea, mai ales că golul a venit împotriva celei mai puternice echipe din Serie A", a declarat emoționat italianul de origine braziliană.
Citește și: Ionuț Radu, mesaj special pentru Cristiano Ronaldo după Juventus Torino - Genoa, 1-1
{{text}}