Ilie Balaci a murit în această dimineață, la 62 de ani, din cauza unui infarct. (Detalii AICI).
Confesiunea dureroasă a lui Grigore Arezanov, fostul fundaş al FC Baia Mare considerat omul care l-a scos prematur din circuit pe Ilie Balaci, după accidentarea dură din '84.
În 2013, Arezanov a refăcut pentru Gazetă scrisoarea pe care i-a trimis-o în urmă cu 34 de ani lui Balaci, după un meci la Baia Mare: partida la care a intrat dur, dar corect, după spusele sale, la "Minunea Blondă" şi în urma căreia cariera lui Balaci s-a oprit la doar 27 de ani.
Povestea începe pe 21 februarie 1984. Un teren îngheţat la Baia Mare, gazdele joacă în campionat împotriva Craiovei. E a doua etapă a returului: în minutul 70, intrare a fundaşului dreapta Arezanov la Ilie Balaci. Olteanul de 27 de ani se prăbuşeşte imediat, e schimbat. Baia Mare câştigă cu 1-0, culmea, tocmai printr-un gol al lui Arezanov! Avea să fie şi singurul gol marcat vreodată de fundaş în Liga 1!
De aici încolo, martorii vremii spun că "Minunea Blondă" a devenit o fantomă. Iar Arezanov, jucătorul de 26 de ani, s-a transformat pentru epocă în "călău". Balaci n-a mai jucat decât 67 de meciuri, la Universitatea, Scorniceşti şi Dinamo, marcând 9 goluri. Apoi s-a retras. Iar "anonimul" din Maramureş şi-a trăit, în umbră, propriul calvar.
Moroşanul din Bărăgan
L-am găsit pe Grigore Arezanov, cel căruia presa îi pocise numele în Vasile, tocmai la Sighetu Marmaţiei. Lucrează în construcţii, bifează anual "sejururi de muncă" în Germania sau Italia. Tip normal, simplu şi prietenos, dar copleşit permanent de povara acestei întâmplări, care îl face să se fîstîcească şi să caute dreptate până şi în ochii noştri.
Originar din Jegălia, Călăraşi, plecat la 13 ani la Danubiana Bucureşti şi ajuns la 17 ani în Maramureş, la CIL Sighet, "pentru că era obligatoriu să ai juniori în teren la Divizia B".
Arezanov are un surâs, unul din puţinele în orele petrecute împreună: "Nici nu ştiam unde e Sighet pe hartă, dar eram sărac, mă chinuiam să-mi iau o pereche de pantaloni de Paşti". În 1983 ajunge la FC Baia Mare, unde se impune rapid ca titular al postului de fundaş dreapta. A fost apogeul din care s-a născut coşmarul.
"Am intrat în stilul Liţă Dumitru"
- Ce fel de jucător era Arezanov?
- Păi, idolul meu era Florin Cheran, asta spune multe. Tipul muncitor, dîrz, fără menajamente, serios.
- "Şi, dintr-o dată, sfârşitul. Arezanov îl atacă pe piciorul stâng, dur, crunt, rău. Nu uitase umilinţa de mai devreme şi, în fond, era Balaci, cel mai şi cel mai". Un pasaj dintr-un text al lui Marius Mitran, despre primăvara lui '84.
- Primăvara care nu se uită. Îmi amintesc fiecare secundă, am pierdut sute de nopţi reconstituind intrarea aceea.
- Era 1-0 pentru Baia Mare, gol înscris de Arezanov, terenul era moale.
- Și am făcut o intrare sănătoasă, dar corectă! El a căzut, eu am luat mingea şi-am continuat. După câţiva paşi, m-am oprit, m-am întors la Balaci. Mi-a spus, cu vocea chinuită, să cer schimbare. Şi-am cerut! Antrenorul nostru, Paul Popescu, mă înjura, îşi ieşise din minţi că nu alerg mai departe! Nu s-a dat cartonaş, nici fault! Arbitru era Radu Petrescu. Nici în raport n-a existat ceva! Am intrat cu amândouă picioarele, exact în stilul Liţă Dumitru. Eu am fost om simplu şi corect, poate de-aceea au pus presiune pe mine şi cu Securitatea după aceea.
- Adică?
- Etapa următoare am avut meci la FC Olt. Cu o zi înainte, la Scorniceşti, s-a apropiat un tip de mine, chiar lângă popotă: «Tu eşti Arezanov? Mergi liniştit, după masă vreau să vorbim». Era în civil, dar cei de pe banca noastră mi-au spus: «Ai grijă ce vorbeşti, e legat de Balaci, omul e de la Secu».
- Şi ce-aţi discutat?
- După masă m-a aşteptat afară, a văzut toată lumea: "Te las, vin mai târziu la hotel să vorbim!". Nu înţelegeam nimic, doar mi-era frică! I-am spus să nu vină, că avem meci şi n-am ce să spun. A plecat râzând. A venit la hotel, în camera mea şi a lui Laiş, cu o sticlă de vin roşu. "Hai că ştiu că-ţi place vinul, eşti originar din sud!". N-am vrut să bem, iar el a plecat la fel de ciudat, zâmbind: "Ne vedem la meci! Ai grijă ce faci, că eşti favoritul meu!".
- De ce credeţi că făcea toate astea?
- Habar n-am! A fost la meci, m-a aşteptat pe culoar, dar apoi a dispărut şi nu l-am mai văzut niciodată! Au vrut să mă sperie, altfel nu îmi explic. Cred că voiau să recunosc public ceva ce n-am făcut.
"Multă vreme am simţit c-o iau razna!"
- În presa sportivă a vremii apare numele lui Buzgău în dreptul agresorului lui Balaci.
- Da, ştiu. Păi, culmea e că mi-am făcut-o cu mâna mea! Sinceritatea mi-a complicat viaţa!
- Nu înţeleg.
- Din cronica meciului, s-a ştiut că Buzgău l-ar fi faultat pe Balaci. S-a ajuns că în unele ziare apărea săracul Buzgău în caricaturi, cu două securi în loc de picioare! Ei bine, imediat după episodul Scorniceşti, am avut meci la Vâlcea. L-am faultat pe Carabageac şi am fost chemat la Comisie. La final m-au întrebat: "Auzi, dar cu Balaci cum a fost?". Şi-am povestit adevărul, am spus cum am intrat la el şi că n-am faultat. Eu, nu Buzgău. Şi-am devenit "Călăul"!
- V-aţi întors la Baia Mare.
- M-am întors şi peste tot în oraş a început să se vorbească, pe unde mergeam: "Uite, Arezanov, ăla care l-a distrus pe Balaci!". Prieteni, cunoştinţe, toţi vorbeau pe furiş. Ajunsesem să fiu prezentat şi în programele de meci ale echipelor adverse drept "călăul Arezanov". Multă vreme am simţit c-o iau razna!
"Eticheta" fiului şi bătaia de la Craiova
- Ce episod v-a marcat cel mai mult?
- Au fost două. Primul, un meci la Paroşeni, când comentatorul a citit înaintea partidei textul lui Eugen Barbu despre mine, în care eram făcut praf. Asta înainte de meci, pe stadion! M-am dus la el: "Eu sunt Arezanov. Ştii tu ce-a fost atunci?". Mi-a răspuns râzând: "Nu vă cunosc, vedem acum cum jucaţi".
- Al doilea?
- Când fiul meu, Marc, era puşti. Acum are 38 de ani. L-am dus la fotbal, la o selecţie, şi când i-au văzut numele au zis: "Mă, chiar eşti băiatul lui Arezanov? Du-te, tată, acasă, nu la fotbal!". Şi azi, îţi spun, sunt oameni care mă văd şi zic: "Uite, ăla, cu Balaci". Au trecut atâţia ani, mi-am şters din urechi fluierăturile tribunelor, dar tot nu scap!
- Aţi fost fluierat pe stadioane?
- Am fost şi bătut, la Craiova, în '85! Oltenii au vrut să se răzbune. Colonelul Frăţilă mi-a spus înaintea meciului să nu intru, dar am vrut să joc pentru că mă ştiam cu sufletul curat. Când am fost anunţat, la staţie, s-au suit oltenii pe garduri de ciudă! Cum primeam mingea, cum pasam, îi vedeam pe adversari că vor să mă "rupă". Irimescu mi-a spus cu gura lui asta, pe teren, deşi fusesem colegi la naţionalele de juniori.
- Şi cum aţi ajuns bătut?
- După meci, în tunel, era beznă. Asta deşi era lumină de obicei! Şi s-a făcut un cerc în jurul meu, apoi mi-au cărat pumni la coaste şi în stomac, suporterii prin gard, nici nu ştiu cine.
"Salut, Ilie, eu sunt Arezanov"
- Când a fost prima întâlnire cu Balaci după meciul de la Baia Mare?
- În mai, ultima etapă din sezonul acela. Aveam meci la Rapid, eram în Hotel Bucureşti şi mi-a spus un coleg: "Ştii că-i Balaci aici!?". M-am dus glonţ la el, făcea recuperare, era pe un fotoliu.
- Era supărat?
- Eu m-am dus şi i-am zis: "Salut, Ilie, eu sunt Arezanov". "Măi băiete, hai, mă, să vorbim, chiar voiam să ne vedem". El ştia şi ştie foarte bine că nu i-am făcut nimic. I-am spus că i-am trimis o scrisoare, mi-a zis că a primit-o şi că mi-a scris şi el. Eu n-am primit scrisoarea lui.
- Ulterior, Ilie Balaci a nuanţat altfel "vina" accidentării.
- Ştiu, dar atunci cred că a fost sincer.
- Vă mai amintiţi ce i-aţi scris în '84 lui Balaci?
- Dă-mi un pix şi o foaie! Am simţit mereu lucrurile astea. Uite: "Ilie, dacă tu crezi că eu sunt vinovat pentru accidentarea ta, eu sunt de acord să nu mai joc până te refaci şi sunt de acord să-ţi plătesc şi medicamentele".
"Cum să îi rup eu genunchiul lui Balaci? Pentru ce să mă răzbun, dacă era un jucător pe care îl apreciam? Dacă eram şi eu jucător mare, de naţională, mai ajungeam "călău"!?" Grigore Arezanov
"Am jucat fotbal până la 44 de ani, la Baia Mare, apoi la Sighet, Baia Borşa şi în liga a patra maghiară. Nu voi putea scăpa însă niciodată de o etichetă aplicată nedrept" Grigore Arezanov
"Arezanov m-a faultat grosolan şi toate publicaţiile au scris că s-a accidentat Balaci. Nu au spus că fundaşul băimărean a intrat la rupere. Mai urât a fost că observatorul, Mielu Voica, nu a scris nimic în raport despre fault" Ilie Balaci, pentru "Jurnalul Național"
{{text}}