Elvir Koljic (23 de ani), noul golgeter al celor de la CS U Craiova, ar fi putut ajunge la FCSB. Conducerea bucureștenilor l-a ales pe Raul Rusescu, iar Dică a dezvăluit duminică seara adevăratul motiv pentru care transferul a căzut.
Bosniacul nu ar fi acceptat poziția de rezervă pe care ar fi avut-o la FCSB: "Nu regret, îl aveam şi pe Gnohere şi îi era foarte greu să joace înaintea lui «Bizo». Cei de la Craiova au făcut această alegere, se pare că este un transfer bun", a declarat Dică pentru TV Telekom Sport.
6
goluri a marcat Koljic în primele 6 meciuri la CS U Craiova
Nu a fost singura confesiune pe care a făcut-o aseară antrenorul vicecampioanei. Dică a răbufnit, mărturisind că patronul Gigi Becali nu îi acordă suficientă libertate de decizie: "Dacă aș fi lăsat, probabil că aș face mai multe la echipă". Detalii AICI.
{{text}}