Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO - DUNĂREA CĂLĂRAȘI 1-1

DINAMO - DUNĂREA CĂLĂRAȘI 1-1 // Notele încă unui meci de coșmar: doi dinamoviști au fost PENIBILI cu Dunărea Călărași

FOTO: Raed Krishan

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 23 octombrie 2018

Dinamo nu a depășit seria negativă nici la primul meci cu Mircea Rednic pe bancă. Roș-albii au remizat pe teren propriu cu Dunărea Călărași, 1-1, și au rămas pe loc de baraj după 12 etape. 

"Câinii" și-au arătat din nou vulnerabilitățile din zona defensivă. Mihai Popescu și Teddy Mezague, fundașii centrali ai lui Dinamo, au făcut câteva gafe uluitoare. Românul a primit nota 4, în timp ce Mezague, autorul unei erori inexplicabile la golul oaspeților, a primit nota 3.

Evoluții slabe au avut și alți 6 dinamoviști: Olteanu, Cooper, Gomelt, Grozav, Subotici și Moldoveanu au primit toți nota 5.

Sergiu Hanca, reprofilat de noul antrenor pe postul de fundaș dreapta, a avut parte de un meci complicat și a avut mari bătăi de cap cu Nicolae Carnat, mijlocașul stânga al Dunării. Hanca a fost totuși cel mai sigur fundaș al lui Dinamo și a primit nota 6. 


Cel mai bun om al echipei lui Rednic a fost Daniel Popa. Introdus pe teren după pauză, atacantul a înscris unicul gol al lui Dinamo.

Mediop, marcatorul golului Dunării Călărași, a fost cel mai bun om al oaspeților și a fost recompensat cu nota 8. Dan Alexa, tehnicianul nou-promovatei, a primit nota 7, mai mult decât Rednic, care a fost notat cu 6. 

Vezi și: Mircea Rednic pune tunurile pe jucători și anunță transferuri importante: "Ăsta e lotul! Trebuie să ne mișcăm rapid"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.