Liga Campionilor

VIDEO Mourinho, declarație incredibilă după înfrângerea lui United cu Juventus: "Să meargă la Harvard" » Mesaj ironic către fanii italieni

FOTO: Reuters

Articol de Daniel Scorpie  —  miercuri, 24 octombrie 2018

Manchester United a pierdut pe teren propriu, 0-1, cu Juventus, după golul reușit de Paolo Dybala. Managerul Jose Mourinho a recunoscut superioritatea bianconerilor: "Știam de la tragerea la sorți că ne vom lupta cu Valencia pentru locul 2. Juve are 2 fundași fantastici și e între marile favorite să câștige trofeul".

Juventus s-a impus prin golul lui Dybala pe Old Trafford , dar a lăsat impresia unui control autoritar cu Manchester United, care nu a existat până la pauză. Până și Mourinho s-a înclinat în fața superiorității torinezilor: "Am jucat contra uneia dintre marile candidate la câștigarea Ligii. Juve are calitate și ne-a ascuns mingea în prima repriză, ne-a dominat clar. Cred că domnul Bonucci și domnul Chiellini ar trebui să țină la Harvard un curs despre cum să te aperi. Cu adevărat, sunt doi fundași fantastici. Am încercat totul după pauză și am fi putut obține alt rezultat, dar ne vom bate cu Valencia pentru locul 2. Știam asta încă de la tragerea la sorți".

"Doar noi am cucerit Tripleta"

Fluierat de fanii "diavolilor" și insultat de tifosii bianconeri la final, portughezul n-a rămas dator cu explicații, pentru cele trei degete arătate arogant și provocator: "Ei nu mă iubesc și Tripleta noastră a fost cel mai dur moment pentru juventini. Sigur că fac totul pentru a câștiga și nu mă refer la Ligă, ci la Tripletă. Din păcate pentru suporterii lor, până în prezent nu le aparține, am cucerit-o numai noi. Cred însă că sunt aproape. Am respect total pentru toți, președintele Agnelli, jucători, staff și ceilalți componenți, muncesc extraordinar". 

"A trebuit să folosesc aceeași formație ca în meciul cu Chelsea. Am pus suflet, am jucat pozitiv, dar nu l-am avut pe Fellaini, nici pe Sanchez să pot schimba cursul partidei. Ne-a învins o echipă mai bună" Jose Mourinho, manager Manchester United

"Nu mai sunt cel de-acum zece ani, dar Mister știe cum să mă facă mai bun. Regret că am învins doar cu 1-0, pentru că am reușit un meci mare, chiar dacă am suferit în fața jocului lor fizic după pauză" Guirgio Chiellini, fundaș Juventus

"Am jucat ca o echipă și nu le-am oferit spații. M-am dublat bine cu Cancelo, reușind să blocăm mișcările lui Martial. Am fost compacți și nu ne-au prins pe contraatac, rezistând presiunii din repriza a doua" Leonardo Bonucci, fundaș Juventus

A venit pe jos la stadion

Pățit la meciul cu Valencia, când a întârziat din cauza traficului, Mourinho s-a dat aseară jos din autocar și a pornit deghizat, pe jos, spre Old Trafford: "M-am plimbat printre fani, într-un hanorac. Nu m-a recunoscut nimeni. Am ajuns în două minute, probabil altfel aș fi făcut trei sferturi de oră, atât de aglomerat era

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.