Ioan Andone şoca România în finalul anilor '80, când făcea gesturi obscene la adresa familiei dictatorului, astăzi e în relaţii de mare prietenie cu patronul roş-albaştrilor, de la care a primit cadou brânză de oaie.
Dinamovistul Ioan Andone versus Steaua! Cam aşa ar putea arăta cel mai spectaculos afiş al meciului de azi, de pe Arena Naţională.
De fapt, dinamovistul Andone e acum manager general la Voluntari, un club apărut peste noapte în Liga 1, din ambiţia şi banii unui primar care îi e fin lui Gigi Becali, iar FCSB e, de fapt, lucru dovedit de justiţie, un club care nu are voie să poarte numele de Steaua.
Timpurile şi situaţia s-au schimbat atât de mult încât chiar şi atitudinea lui Ioan Andone s-a transformat, practic la 180 de grade faţă de cea prin care a fost perceput ca unul dintre cei mai mari şi mai înverşunaţi duşmani ai Stelei.
Acum 30 de ani înjura familia Ceauşescu
La finalul anilor '80, Andone a fost protagonistul unui gest care a uluit, efectiv, întreaga Românie. După terminarea unui derby Steaua - Dinamo, disputat chiar pe Ghencea, Andone, care s-a simţit nedreptăţit de arbitraj, a mers ostentativ în dreptul tribunei oficiale, unde se aflau Valentin Ceauşescu împreună cu mai mulţi generali importanţi, şi a făcut nişte gesturi absolut şocante: şi-a lăsat jos şortul pe care îl purta şi le-a făcut semne obscene celor din "lojă".
Revolta nebună a lui Andone i-a atras suspendarea, mai ales că întreg regimul care dicta în ţară s-a simţit ofensat de ce se întâmplase. Ando a lipsit inclusiv din echipa naţională, dar cel care l-a salvat a fost chiar un mare stelist: Lăcătuş a intervenit la Valentin, iar Andone a fost iertat, mai ales că şi prima reprezentativă avea nevoie la acea vreme de stoperul dinamovist.
În ziua de azi, Becali i-a dat brânză la Palat
Vremurile s-au schimbat, iar realităţile din fotbalul de astăzi au produs, în urmă cu câteva luni, o situaţie şi amuzantă, dar şi total diferită, cu Andone în prim-plan, raportat la gesturile dinainte de Revoluţie.
Întâmplarea a fost povestită chiar de Ando apropiaţilor, în urmă cu câteva săptămâni. Andone a mers la Palat, la Gigi Becali, pentru a negocia împrumutul lui Daniel Benzar, pe care Opriţa îl dorea foarte tare.
Becali l-a primit ca pe un prieten, i-a spus că Benzar rămâne în lotul lui Dică, dar pentru ca Andone să nu plece supărat i-a oferit câteva kilograme de brânză de oaie.
Ulterior, relaţia bună dintre cei doi a dus chiar şi la o anumită consiliere pe care Andone i-a făcut-o lui Gigi: i l-a propus la FCSB pe Blănaru, atacant la Hermannstadt.
Andone a prins ca jucător cele mai aprinse şi mai pline de valoare derby-uri Steaua - Dinamo, cele din a doua jumătate a anilor '80
7
ani a jucat Andone la Dinamo, între 1983 şi 1990, perioadă în care a câştigat 5 trofee
3
mandate a avut Andone ca antrenor în Ştefan cel Mare şi a cucerit 5 trofee
3 performanţe mari europene!
Andone nu s-a evidenţiat, în cariera de fotbalist, doar ca un rival al Stelei. El a evoluat la Dinamo fix în perioada în care clubul alb-roşu a atins cele mai înalte faze în competiţiile europene. În 1983-1984, Dinamo a jucat semifinală de Cupa Campionilor Europeni, dar a pierdut "dubla" cu Liverpool, 0-1, 1-2. Apoi, în 1988-1989 a ajuns până în "sferturile" Cupei Cupelor, unde a pierdut dramatic calificarea în faţa Sampdoriei, 1-1 acasă şi 0-0 în Italia.
În următorul sezon, Dinamo şi Ando au ajuns şi mai departe, semifinalele Cupei Cupelor, 0-1 şi 0-1 cu Anderlecht. În acel sezon, Dinamo avea o trupă formidabilă: Stelea - Mihăescu, Rednic, Andone, Klein - Sabău, Lupescu, Lupu, Mateuţ - Vaişcovici, Răducioiu. Antrenor era Mircea Lucescu.
{{text}}