Elicopterul patronului de la Leicester, Vichai Srivaddhanaprabha, s-a prăbușit lângă King Power Stadium după meciul cu West Ham și a luat foc. Gazzetta dello Sport anunță că afaceristul thailandez și fiul său se aflau la bord și nu au supraviețuit.
Realizatorul BT Sport Jake Humphrey a fost vizibil afectat când a relatat știrea. Cu doar câteva minute înainte, acesta glumea în studio alături de invitați, Owen Hargreaves, Chris Sutton și John Hartson, în timp ce, în spate, se vedea cum elicopterul se ridica de pe gazon. "În momente d-astea te gândești la alegerile pe care le faci în viață", a spus acesta, pe un ton glumeț și admirativ, privind momentul decolării.
Apoi, în timpul analizei post-partidă se poate auzi sunetul îngrozitor al prăbușirii elicopterului de 6 locuri. Încă nu există informații oficiale despre victime.
{{text}}