Sporturi   •   Gimnastica   •   CM GIMNASTICĂ

UPDATE Concurs fără ratare pentru gimnastele noastre în calificările Campionatelor Mondiale de la Doha. Pe ce loc a terminat România

FOTO: FRG

Articol de Roxana Fleşeru   —  duminică, 28 octombrie 2018

Gimnastele române și-au atins obiectivul: clasarea între primele 24 de națiuni în calificările de la CM de gimnastică.

20:40

România a încheiat concursul pe locul 13. Nu va fi prezentă în finala pe echipe de marți. Denisa Golgotă e calificată în finala de la individual compus și este a doua rezervă în cea de la sol. 

----------------------------

Denisa Golgotă, Carmen Ghiciuc, Nica Ivănuș, Maria Holbură și Ioana Crișan au lăsat emoțiile la intrarea în Aspire Dome din Doha și au făcut un concurs fără greșeală duminică dimineața în calificările CM.


Evoluția lor le-a adus atingerea obiectivului, acela de a fi între primele 24, cu patru subdiviuziuni înainte de final. După ce au concurat gimnaste din șapte grupe, România era pe locul 8. Nu va prinde finala pe echipe de la Doha, dar va fi cu siguranță la CM 2019, acolo unde se dau cele mai multe bilete pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020.

Româncele au evoluat cel mai bine la sărituri unde au adunat 40, 932 de puncte și cel mai slab la paralele, unde totalul a fost de 36,399. Vestea bună este că nicio o gimnastă "tricoloră" nu a ratat la paralele, lucru care nu se întâmplase la concursurile care au precedat CM.

Calificările feminine se încheie diseară, când se vor stabili echipele calificate în finala de opt, primele 24 de gimnaste care vor concura la individual compus și cele mai bune opt care vor prezenta exerciții în finalele pe aparate.

Până acum concursul feminin a fost dominat de echipa SUA, care a adunat 174,429 de puncte. Înainte României după 7 subdiviziuni se mai clasau China, Japonia, Germania, Olanda, Belgia și Italia. Rusia încă nu evoluase.


Notele româncelor în calificări

Denisa Golgotă: 14,266 (sărituri), 12,366 (paralele), 12,733 (bârnă) şi 13,400 (sol)

Ioana Crişan: 13,266* (sărituri), 12,233 (paralele), 12,666 (bârnă) şi 12,033* (sol)

Nica Ivănuş: 13,333 (sărituri), 12,666* (bârnă) şi 12,400 (sol)

Carmen Ghiciuc: 13,333 (sărituri), 11,800 (paralele) şi 12,700 (bârnă)

Maria Holbură: 11,700* (paralele) şi 12,533 (sol)

Total: 153,763 puncte

*punctajele nu au fost luate în calcul la total

PROGRAM CM

25-26 octombrie Calificări (masculin)

27-28 octombrie Calificări (feminin)

29 octombrie Finala pe echipe (masculin)

30 octombrie Finala pe echipe (feminin)

31 octombrie Finala individual compus (masculin)

1 noiembrie Finala individual compus (feminin)

2 noiembrie Finale pe aparate (masculin și feminin)

3 noiembrie Finale pe aparate (masculin și feminin)

*Competiția va fi transmisă pe TVR 2, începând cu finala masculină pe echipe.

Vezi și: Marea încercare! Echipa feminină intră azi în calificări + 2 povești de urmărit la CM de gimnastică

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.