Mirel Rădoi, antrenorul naționalei de tineret a României, a vorbit despre proiectul celor de la CSA Steaua.
Rădoi a dat mai multe detalii și a dezvăluit că atunci când el era antrenor la FCSB, în 2015, a avut mai multe discuții cu cei de la CSA, pentru a ajunge la un acord, și a dezvăluit că Armata are deja un investitor care să preia echipa.
"Eu am fost la câteva discuţii cu cei de la CSA Steaua şi cu suporterii când am antrenat FCSB. Am fost primit foarte bine, dar mi-am dat seama că niciuna dintre părţi nu îşi dorea cu adevărat o împăcare.
Propunerea mea a fost să oferim o sumă de bani, să zicem 10 milioane de euro. Urma să fie plătită în decursul a câţiva ani către CSA. Încă de atunci exista un plan bine stabilit și se ştia omul care urmează să preia echipa în momentul în care va ajunge în Liga a 2-a. Nu pot să îi spun numele pentru că nu ar fi corect.
Eu cred că proiectul celor de la CSA Steaua e realizabil. Deja o parte dintre suporteri s-au dus spre CSA. Cred că în momentul în care echipa va ajunge în Liga 1 şi va juca pe noul stadion, toţi steliştii vor migra către acea echipă. Trebuie ca din punct de vedere sportiv să aibă realizări și să ajungă până în Liga a 2-a", a declarat Mirel Rădoi la TV Pro X.
{{text}}