Tenis

Șoc în tenis! Detalii despre clipele groaznice prin care trece: "Într-o lună decid dacă mă retrag! Este un chin. Operația nu m-ar ajuta"

Foto: Guliver/Getty Images

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 31 octombrie 2018

Poloneza Agnieszka Radwanska, 29 de ani, locul 74 WTA, a vorbit despre problemele medicale pe care le are și a dezvăluit că se gândește la retragere, urmând să decidă în noiembrie dacă va continua în tenis.

"Nu pot spune multe acum. Nu mă antrenez, ci mă recuperez. Nu am ținut o rachetă în mână de la ultimul meci. Este un chin și nu văd niciun progres. Încă nu m-am înscris la niciun turneu pentru anul viitor. În noiembrie voi lua o decizie. Am jucat la un nivel înalt și dacă nu voi fi la același nivel, nu are rost să joc. Anul acesta am avut 14 turnee și simt că au fost 34.

Nu e doar o problemă la picior. Simt o permanentă oboseală. Nu e cazul de operație, nu ar ajuta. Dacă am pantofi cu toc sau teneși, mă doare la fel. Piciorul stâng este distrus. Mă trezesc noaptea cu crampe. Nici injecțiile nu m-au ajutat. Este enervant când cineva încearcă orice, apelează la cei mai buni doctori, dar nu se întâmplă nimic. Corpul spune stop.

Am luat mai multe opțiuni în calcul. O pauză mai lungă, să îngheț clasamentul. În acest an nu m-am putut antrena bine. Voi analiza totul, pentru că nu e ușor. Decizia va fi a mea. Nimeni nu va decide în locul meu. Totul se întâmplă foarte repede. Sunt realistă și știu că nu voi ajunge în top după un an și jumătate de pauză. Adversarele merg înainte, sunt mai tinere și mai puternice", a declarat Radwanska, potrivit presei din Polonia.

Aga Radwanska a avut mai multe probleme în ultimii ani, din cauza accidentărilor. Ultimul meci jucat de poloneză în acest an a fost pe 17 septembrie, când a pierdut la Seoul cu Irina Begu, scor 4-6, 3-6.  Radwanska este considerată una dintre cele mai tehnice jucătoare din circuit. Cel mai bun loc ocupat a fost 2, atins prima dată în iulie 2012. De-a lungul carierei a câștigat 20 de turnee, cel mai important fiind Turneul Campioanelor, în 2014.

27.800.000 $reprezintă câștigurile neimpozitate ale Agnieszkăi Radwanska din tenis

Vezi și: GALERIE FOTO Superinvestiție lansată recent: proprietate cu o tematică legată de tenis și de locurile în care a triumfat

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.