AC Milan a câștigat dramatic meciul cu Genoa, scor 2-1. Suso (4) a deschis scorul, apoi Romagnoli și-a marcat în propria poartă (56), pentru ca tot el să înscrie, în prelungiri, golul victoriei pentru gazde.
Radu putea fi eroul Grifonului genovez pe San Siro. Îi exasperase pe Suso, Higuain și Kessie cu intervențiile sale formidabile. Genoa avea un punct în buzunar în restanța cu Milan, dar Ionuț Radu l-a risipit, aruncând o pată în prelungiri.
Nesiguranța la baloanele aeriene, remarcată și în alte jocuri, l-a făcut pe antrenor să-și arunce cravata de nervi. A respins în față mingea centrată de Abate, iar Romagnoli, ce dăduse un autogol, l-a lobat.
"Știe că poate crește"
Ivan Jurici s-a calmat la conferința de presă, deși eșecul (1-2) l-a nemulțumit: "Cu mai multă convingere, am fi obținut mai mult, am avut multe ocazii. Am primit al doilea gol din vina noastră, a fost un așa-zis accident.
Radu a greșit și am pierdut, putea prinde liniștit acea minge. Dar vorbim despre un portar tânăr ce face erori, dar știe că poate crește. Nu ar fi drept să-l crucificăm, mai ales că până atunci făcuse un meci extraordinar",
Nota 5,5 în Gazzetta
Gazzetta dello Sport i-a dat nota 5,5 căpitanului naționalei U21. "Radu și-a salvat echipa măcar în 3 situații, reușind două parade super. Apoi a naufragiat la o centrare banală de la jumătatea terenului, care a ajuns în picioarele lui Romagnoli. Cu clasica lui ieșire cu pumnul, a gafat, servind Milanului pe tavă golul victoriei".
"Este normal să și greșească, unele inexactități vor fi iertate și trebuie să lucreze la acest capitol, altfel omori jucătorul dacă îl culpabilizezi. Radu ne-a scos în atâtea situații critice" Ivan Jurici, antrenor Genoa
"Flop după show. Radu a greșit complet ieșirea, lăsând poarta goală pentru voleul lui Romagnoli. În repriza a doua reușise 4 superintervenții, după ce plonjase cu întârziere la șutul lui Suso. Nota 4,5" Corriere dello Sport, cotidian italian
7 parade a avut Ionuț Radu în meciul cu AC Milan, care a mai trimis 19 șuturi pe lângă poarta românului. A degajat 11 mingi și a prins un balon înalt
9 goluriîn 6 meciuri jucate ca integralist la Genoa a încasat Radu, scăpat cu poarta neatinsă doar în meciul cu "lanterna roșie" Chievo
{{text}}