FC Argeș deschide la Timișoara, în disputa cu Ripensia, etapa cu numărul 15 din acest sezon de eșalon secund. Piteștenii caută toate cele trei puncte fără trei oameni de bază, Nilă, Buleică și Turda.
Antrenorul argeșenilor, Emil Săndoi, consideră că echipa sa a pierdut puncte importante în acest sezon pe greșeli de arbitraj.
”Consider că am fi putut să ne aflăm acum pe un loc mai sus în clasament dacă unele decizii de arbitraj nu ne-ar fi dezavantajat. Vă reamintesc că am beneficiat de o singură lovitură de la 11 m în 14 meciuri şi nu este corect!
În câteva partide am fost privaţi de nişte puncte importante în economia clasamentului. Dacă ni se acordau loviturile de pedeapsă cuvenite, la faze care impuneau clar aceste decizii, acum eram pe primul loc”, a declarat Săndoi.
Partida Ripensia-FC Argeș este mâine seară, de la ora 18.00, pe stadionul Dan Păltinișanu.
{{text}}