Fotbal   •   Nationala   •   CAMPIONATUL MONDIAL

România, Bulgaria, Serbia și Grecia vor să organizeze Mondialul din 2030!

Foto: Reuters

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 02 noiembrie 2018

Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a fost prezentă vineri la summit-ul de la Varna unde s-a propus organizarea comună a Campionatului Mondial din 2030 în România, Bulgaria, Serbia și Grecia.

Liderii celor 4 țări au vorbit în detaliu despre acest subiect la Varna. "Prin intermediul sportului, cooperarea dintre cele 4 țări se va adânci și mai mult. De aceea vom lua în calcul să găzduim un eveniment sportiv major", a spus primul-ministru Greciei, Alexis Tsipras.

Chiar Cupa Mondială din 2030 ar urma să fie luată în calcul pentru a fi găzduită de cele 4 țări. "Așa cum Bulgaria și Italia au găzduit Campionatul Mondial de volei în urmă cu o lună, putem găzdui Cupa Mondială de fotbal în cele 4 țări", a spus Boyko Borisov, premierul Bulgariei.

Totuși, țări importante s-au înscris deja pentru găzduirea turneului final din 2030. Grupul sud-american Uruguay - Argentina - Paraguay și-a anunțat candidatura pentru organizarea CM.


În altă ordine de idei, România va găzdui 4 meciuri de la Campionatul European din 2020.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.