Sporturi   •   Altele   •   SCANDAL

EXCLUSIV // AUDIO INCREDIBIL Cazuri mușamalizate de sex cu minore! Înregistrări secrete de la ședințele Federației: "Ați f***t fete de 15 ani, mă!"

Florin Bercean a lansat acuzații dure în ședința cu sportivii din lotul național de judo

Articol de Justin Gafiuc   —  marţi, 06 noiembrie 2018

Într-o ședință purtată cu băieții din lotul național de judo, vicepreședintele Florin Bercean invocă două episoade de sex cu minore în hotelul FRJ de la Cluj, explicând că le-ar fi mușamalizat. Vizați sunt doi sportivi ieșiți recent din circuit: Mircea Cătălin și Cristian Bodârlău. Înregistrarea audio a discuțiilor e în posesia Gazetei.

Înaintea recentelor Mondiale de judo de la Baku, de unde delegația României s-a întors cu coada-ntre picioare, nici măcar un loc 7 la cei 6 sportivi trimiși!, lotul național masculin a trecut prin mari convulsii. Federația l-a suspendat din funcție pe antrenorul Adrian Croitoru cu numai câteva zile înaintea turneului din Azerbaidjan, iar elevii săi au formulat și au semnat un memoriu de susținere pentru "principalul" trecut peste noapte pe linie moartă.

Gestul a iritat conducerea federației. Și, imediat, vicepreședintele Florin Bercean, omul cu zeci de medalii la Europene, Mondiale sau Olimpiadă în postura de antrenor al fetelor, dar contestat pentru comportamentul său medieval și implicarea în nereguli majore la FRJ, a convocat o ședință furtunoasă cu toți sportivii care au sărit în apărarea lui Croitoru. Gazeta a intrat în posesia înregistrării audio a respectivei întrevederi, întinsă pe durata a circa un ceas și jumătate.

"Mircea a călărit niște fete, Bodârlău o sugea rău"


Furia lui Bercean e fără margini, are momente în care-i jignește brutal pe judokani și îi amenință cu desființarea lotului pentru atitudinea pro-Croitoru. Șochează însă unul dintre episoadele pomenite de Bercean. Subiectul: sex cu minore în hotelul FRJ de la Cluj!

Pasajul de pe înregistrare e foarte direct. Să-l citim integral!

Bercean: "Dragoste nu există la judo! Voi nu trebuie să iubiți pe nimeni. Nici măcar sportivele pe care le călăriți și după aia reclamați că nu știu cum a ajuns în pat la mine. Că ați f***t fete de 15 ani, mă! Și pe urmă ați zis să-mi dați lecții! Și eu făceam o hârtie și-i băgam în pușcărie. Mircea Cătălin d-aia a plecat. A bătut copii, a călărit niște fete. Tu erai în cameră cu Mircea Cătălin cu o minoră, știi?"


Voce neidentificată: "Da".

Bercean: "Norocul tău că fata n-a avut de la cine primi educație, înțelegi? Dacă aia avea tată, și ailaltă dacă avea tată, Bodârlău o sugea rău de tot! Împreună cu Mircea Cătălin, ați înțeles? Voi n-ați fost aduși aici să aveți grijă de fete. Ați reclamat tot felul de căcaturi, mă! Căcaturi! Din păcate, mă copii, ăsta-i hotelul în care trăim".

"Nu știu dacă sunt înregistrări reale"

Cine sunt cei doi sportivi pe care Bercean îi nominalizează în subiectul mușamalizării actelor sexuale cu minore? Mircea Cătălin, 20 ani, a concurat pentru U CSM Cluj, club la care Bercean taie și spânzură, a participat inclusiv la o serie de Grand Slam-uri externe, dar acum s-a reprofilat, intrând în K1 și MMA. Cristian Bodârlău, 28 ani, a făcut parte din lotul național, a mers inclusiv la Mondialele de anul trecut de la Budapesta, iar între timp a renunțat la activitatea de performanță și activează în prezent în cadrul Ministerului de Interne.

Mircea Cătălin nu crede în existența unei înregistrări în care se face referire la numele său: "Nu am nicio garanție că s-a purtat o asemenea conversație între domnul Bercean și foștii mei colegi. Pot face și eu multe înregistrări, care să nu fie, de fapt, reale. Personal, nu mi-a reproșat nimic, niciodată, despre un episod de genul ăsta. Aaa, că mai făceam câte o prostie în sală și-mi atrăgea atenția, aia da! Dar nimic despre sex cu minore!".

"Era fosta mea prietenă, aveam acceptul părinților"

La rândul său, Cristian Bodârlău e mai direct: "Da. E vorba despre fosta mea prietenă, Paula Gliga. Părinții ei știau despre relația dintre noi, nu era nimic ascuns. Dar lui Bercean îi plăcea să găsească ceva cu care să scoată ochii sportivului. Vezi Doamne, căuta să lase senzația că el deține controlul, e bossul și ce ne-am fi făcut noi fără el! Un sportiv cu personalitate nu poate însă rezista la Cluj mai mult de o lună în colaborare cu Bercean. Nu acceptă să-i spună nimeni nimic. Zice ce are de zis și pleacă. Nu mă surprinde că a pomenit lucrurile astea în discuția cu băieții".

"N-ai cum să înghiți toate rahaturile lui Bercean"

Și continuă pe același ton: "Mi-a reproșat personal aceste chestiuni. Îmi zicea ceva de genul «Ai noroc că n-am mers mai departe cu chestia asta, că nu mai lucrai unde lucrezi acum!». Adică m-ar avea la mână cu ceva, iar eu să spun «Vai, domnule antrenor, sunteți magnific! Vă mulțumesc enorm!». N-avea ce să-mi facă. M-a deranjat că se tot băga de fiecare dată peste chestiile astea. N-ai cum să-i înghiți toate rahaturile. Ce treabă are el, dacă aveam OK-ul părinților Paulei? Eu sunt mai mare cu 9 ani decât ea, Paula nu era încă majoră, avea vreo 17 ani și jumătate, stăteam în același hotel și aveam o relație normală. De fapt, Paula s-a lăsat de judo exact din cauza mediului toxic de acolo. Nu mai suporta sistemul și tratamentul de la Cluj. Bercean credea că a renunțat din cauza mea. Numai rahaturi! El se comportă la fel de abrupt și cu fetele, și cu băieții. Doar cu senioarele e mai ponderat".

Atac la Alina Dumitru, Căprioriu și Chițu

În discuția cu băieții, Bercean își varsă nervii și pe sportivele cu care a obținut medalii de-a lungul anilor: "Poate și mie mi-ar fi plăcut să mă apere cineva. Când toate ziarele scriau urât de mine, nu m-au apărat sportivele mele, că ele au ieșit campioane olimpice singure! Și n-aveam un ban de medicamente și cumpăram din banii mei un leucoplast, și le făceam masaj. Prietenii s-au întors cu spatele. Campioanele mele nu m-a apărat niciuna, să iasă în ziar să zică: «Bercean nu-i așa!»". În capul listei judokanelor pregătite de Bercean stau Alina Dumitru (aur JO Beijing 2008), Corina Căprioriu (argint JO Londra 2012) și Andreea Chițu (multiplu medaliată la CM și CE).

"M-a convins domnul deputat să te trec pentru Mondiale"

Bercean l-a pus la punct pe unul dintre sportivii de la categoriile superioare, Luca Kunszabo (100 kg), amintindu-i cum a ajuns să participe prin intervenții la CM 2018, la Budapesta: "Ți-aduci aminte anul trecut când am încercat să te conving că n-ai ce căuta la Mondiale? Că ești prea tânăr, n-ai experiență. Nu ești antrenat. Ți-aduci aminte cum te-ai dus la Mondiale? L-a sunat taică-tu pe domnul deputat și domnul deputat m-a sunat pe mine, m-a convins să-l trec și pe Luca". Pe înregistrare nu apare numele niciunui parlamentar, dar din Comitetul Director al FRJ face parte și deputatul PSD Dorel Căprar, în circumscripția Arad, localitatea de unde provine și Kunszabo!

Simionescu și Natea primiți la lot cu probleme cardiace!

Vicepreședintele FRJ invocă deseori problemele medicale grave, cardiace, detectate la doi sportivi, Vlad Simionescu și Daniel Natea, ambii la categoriile grele: "Dani, n-am făcut niciun aranjament cum crezi pe la Institutul de Medicină Sportivă. Ar fi trebuit să fiu tâmpit să mă duc să spun «Nu-i dați lu' ăla aviz, că nu știu ce!». Situația ta e extrem de gravă. Ești aici pentru că am vrut eu să fii! Și domnul Simi n-are aviz medical de la INMS! Nici măcar cazare și masă n-am voie să-i dau. Dacă vrei, îți fac o semnătură pe hârtie și-ți arăt că nu te mai duci nicăieri! Te rog să-ți vezi de treaba ta și să dovedești că ești bărbat acolo unde trebuie! Fișa ta medicală are cam trei pagini și acolo vin recomandări. Eu niciodată nu m-am luat după ele!". "Simionescu a obținut între timp avizul medical în București, iar Natea n-a mers la competiții vreun an de zile, a trebuit să slăbească, a făcut controale prin România și Olanda și a obținut și el avizul medicilor", a explicat șeful FRJ, Cozmin Gușă.

Gușă: "Poate a vorbit la nervi"

Președintele FRJ, Cozmin Gușă, nu cunoștea episoadele invocate de Florin Bercean: "Voi discuta cu el să văd despre ce e vorba. Există însă posibilitatea ca, pe acel fond nervos, să fi spus fel de fel de lucruri, nu toate adevărate. Oricum, el e foarte important pentru judo-ul românesc. E însă o veste proastă că sportivii au ajuns să înregistreze ședințele cu antrenorii pentru a le oferi presei. Aici e tot responsabilitatea antrenorului, care trebuie să arate pedagogie și să lucreze cu principii".

Între 3 și 10 ani închisoare pentru sex cu minore!

Codul Penal pedepsește aspru actul sexual cu un minor. Astfel, art. 198 prevede următoarele la primele două alineate:

  • "Actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, care nu a împlinit vârsta de 15 ani, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

  • Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex între 15-18 ani, dacă fapta este săvârşită de tutore sau curator ori de către supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosindu-se de calitatea sa, ori dacă făptuitorul a abuzat de încrederea victimei sau de autoritatea ori influenţa sa asupra acesteia".

"E fenomenal că apărați pe cineva, dar nu e treaba voastră. Nu poate să fie problema sportivilor din lot. Croitoru a fost suspendat pentru că nu face politica federației. Voi sunteți duși cu capul, mă? Pe voi vă interesează certurile dintre antrenori, mă?"

"Aristotel! Bă matematică! Tu ai semnat? Bravo! Tu ce dracu' semnezi, mă, că de luni de zile stai ca sula-n păpușoi, faci câte un antrenament, te lovești, stai deoparte. Zi-mi mie! Ce ți-a trebuit să semnezi?"

"Bă nesimțiților, că-mi vine să fac nu știu ce cu voi! Voi vorbiți de Croitoru? Păi, voi îi bârfiți pe toți! Dacii ăia pe care-i venerați erau bărbați, bă! Nu că te îmbraci în dac și dai cu p..., mă! D-aia vă bat și africanii pe saltea, mă!"

Pasaje din discursul lui Bercean în fața sportivilor

"Hotelul «Național» de la Cluj, folosit de federația de judo, e un loc în care se petrec lucruri urâte. Acolo stau la grămadă fete și băieți, juniori și seniori. E un centru care ascunde numeroase secrete și întâmplări care-ți ridică părul în cap, acoperite de FRJ!"

Sursă GSP

"Am stat la loturi vreo zece ani. Din păcate, nu s-a schimbat nimic în bine în judo nici în ultima perioadă, cu actuala conducere. De când Bercean a căpătat puteri peste toate loturile, își arată numai nervii. Erau și multe întârzieri financiare, cu salariile și primele de lot. Nu mai era de stat acolo!"

Cristian Bodârlău, fost judoka

"Nu comentez nimic pentru Gazeta Sporturilor. Nu doresc să discut. La revedere!"

Florin Bercean, vicepreședinte FRJ

Mircea Cătălin a renunțat la judo în favoarea unei cariere în MMA

Cristian Bodârlău a făcut parte aproape un deceniu din loturile naționale

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.