Laurențiu Rus, 33 de ani, fotbalistul celor de la Poli Iași, a fost suspendat 9 ETAPE de Comisia de Disciplină a FRF după faultul oribil comis asupra lui Valentin Mihăilă în meciul Poli Iași - Craiova 0-3, de vinerea trecută.
Fundașul dreapta a încasat și o amendă de 20.000 de lei! Decizia e executorie, dar poate fi atacată cu recurs.
update 17:20
Clubul Poli Iași va face recurs la decizia dată de Comisia de Disciplină, iar acesta va fi judecat pe 15 noiembrie. Mai mult, conducerea moldovenilor nu are de gând să-i rezilieze contractul lui Rus, decât dacă acesta va insista.
Știrea inițială:
Pedeapsa e aproape de maximumul prevăzut de Regulament, adică 10 etape. Minimumul era de 6.
MAI JOACĂ ÎN FEBRUARIE!
Practic, în urma suspendării de 9 etape, Rus va mai putea juca abia la mijlocul lunii februarie 2019, cu 3 etape înainte de finalul sezonului regular (Liga 1 se reia în acest sezon la finele lui ianuarie).
Laurențiu Rus a comis un fault extrem de dur asupra lui Valentin Mihăilă, mijlocașul oaspeților. În minutul 10 al partidei Poli Iași - Craiova, acesta l-a izbit cu brațul în zona gâtului pe jucătorul oltean, care a rămas inconștient pe gazon.
Mihăilă, în vârstă de doar 18 ani, și-a revenit la stadion, dar a fost dus și la spital, pentru investigații. În acest moment, e în afara oricărui pericol. "A avut noroc că lovitura i-a prins și bărbia. Dacă-l nimerea în plin în gât... puteam asista la o tragedie", a comentat președintele lui CS U, Marcel Popescu, în emisiunea GSP Live.
Ulterior, Laurențiu Rus a și-a arătat disponibilitatea pentru a rezilia contractul cu formația moldoveană, iar o decizie finală urmează să fie luată de club în perioada următoare.
Vezi și:
- GSP LIVE // VIDEO Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Mihăilă! Președintele Craiovei a spus tot
- Geambașu despre consecințele agresiunii lui Rus: "O autosuspendare pe termen nelimitat ar fi semnul că omul nu este neom
- Decizia luată de Poli Iași după ce Rus l-a accidentat pe Mihăilă » Anunțul făcut de conducerea clubului
- Killer-ul Rus » Fotbalistul care l-a făcut KO pe Mihăilă a mai accidentat grav doi jucători în trecut: i-a rupt tibia lui Chipciu!
{{text}}