Tenis

Retragere importantă din tenisul feminin » Australian Open 2019 va fi ultimul turneu din carieră

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Saturday, 10 November 2018

Cehoaica Lucie Safarova (31 de ani, 106 WTA) a anunțat că turneul de la Australian Open din 2019 va fi ultimul din carieră.

Măcinată de accidentări în ultimele sezoane, Safarova a făcut anunțul în timpul conferinței de presă care prefațează finala Fed Cup dintre Cehia și Statele Unite ale Americii. Lucie va participa la Melbourne atât în proba de simplu cât și în cea de dublu. Până atunci nu se va înscrie la nicio competiție.

Cariera lui Lucie Safarova

Cea mai bună clasare la simplu a cehoaicei a fost poziția a 5-a, în 2015. În 2017 a fost pentru o scurtă perioadă de timp lider în clasamentul de dublu. Cea mai mare performanță din carieră este finala de la Roland Garros din 2015, pierdută în fața Serenei Williams, scor 3-6, 7-6, 6-2. 

Cele mai importante cifre

  • 12,624,268 de dolari a câștigat Safarova în întreaga carieră
  • 7 titluri WTA la simplu are în palmares
  • 68-53 este palmaresul în turneele de Mare Șlem
  • 15 trofee de dublu a câștigat Safarova
  • 18 ani avea Safarova în 2005, când a câștigat primul titlu din carieră
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.