Mircea Rednic a stabilit în cursul zilei de sâmbătă jucătorii care nu vor face parte din lot pentru derby-ul cu FCSB de duminică seara.
- Dinamo - FCSB se joacă duminică, de la ora 21:00, liveTEXT&FOTO&VIDEO pe GSP.ro și în direct la TV Digi Sport, TV Telekom Sport și Look Sport
"Puriul" nu va conta pe goalkeeper-ul Vlad Muțiu și pe mijlocașii Ionuț Șerban și Andrei Tîrcoveanu. Din lot nu vor face parte nici noile achiziții, fundașul stânga Naser Aliji și mijlocașul central Rachid Ait-Atmane.
Ivan Pesic, în continuare în refacere după ce s-a operat de hernie inghinală, nu va fi nici el în lot, croatul având șanse mici să mai joace în 2018.
Revine Axente + Zenke, pe bancă
Interesant este că mijlocașul nigerian Simon Zenke, ultimul sosit în "Ștefan cel Mare", va fi pe bancă și ar putea fi trimis pe teren în repriza secundă.
În plus, în lot își va face apariția atacantul Mircea Axente, cel care a și punctat în meciul tur, încheiat 3-3. Atacantul a fost indisponibil în deplasarea de etapa trecută de la Voluntari, câștigată de Dinamo cu 1-0.
Cum ar putea arăta Dinamo: Penedo - Corbu, M. Popescu, Katsikas, Popovici - Cooper - Sorescu, Nistor, Hanca, Salomao - D. Popa
Vezi și:
{{text}}