Tenis

TURNEUL CAMPIONILOR // VIDEO Roger Federer, nervos în timpul debutului de la Londra » A fost învins în doar 89 de minute

+3 Foto
FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 12 noiembrie 2018

Roger Federer (3 ATP) a debutat cu stângul la Turneul Campionilor de la Londra. Elvețianul a fost învins în două seturi, scor 6-7(4), 3-6, de niponul Kei Nishikori (9 ATP). 

Arena O2 din Londra a fost martora unui joc total necaracteristic al lui Roger Federer. Elvețianul a fost extrem de nervos, elocvent fiind și avertismentul primit din partea arbitrului de scaun după lovirea unei ming către tribune. Roger a comis eroare după eroare, terminând partida cu 34 de greșeli neforțate. Nici serviciul nu l-a ajutat, procentajul punctelor jucate cu primul serviciu fiind de 57 la sută, și lansând doar 4 ași.

Nishikori, sigur pe el și de un calm incredibil, a fructificat ambele mingi pe break avute și a închis partida nesperat de rapid, după doar o oră și 29 de minute. 

În cealaltă dispută a grupei, sud-africanul Kevin Anderson (6 ATP) a dispus în minimum de seturi de austriacul Dominic Thiem (8 ATP), scor 6-3, 7-6(10) .

Clasament Grupa B

Jucător Seturi Puncte
1. Kei Nishikori 2-0 1
2. Kevin Anderson 2-0 1
3. Roger Federer  0-2 0
4. Dominic Thiem 0-2 0

Meciurile de astăzi

  • ora 16:00 Alexander Zverev (5 ATP) - Marin Cilic (7 ATP)
  • ora 22:00 Novak Djokovic (1 ATP) - Josn Isner (10 ATP)

Vezi și: A luat foc dintr-un motiv incredibil! Alexander Zverev își pune la colț rivalii NextGen: "Copiii de mingi sunt acolo să ne aducă mingile, încetați cu asta!"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.