Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Conferință de presă tăioasă a lui Mircea Rednic! "Aici trebuie să ai «coconete»"

Articol de Eduard Apostol   —  luni, 12 noiembrie 2018

Mircea Rednic a vorbit la conferința de presă despre schimbările pe care le pregătește la Dinamo în următoarea perioadă. N-a uitat să arunce câteva săgeți, unele spre foștii antrenori ai lui Tade, altele chiar către jucătorii săi. 

"Nu vreau să spun mai multe despre atacanții care vin, pentru că apoi iar o să ziceți că mă leg de foști antrenori. Dar nu pricep filosofia de a aduce atacanți ce au jucat în Liga a 2-a sau la echipe care se băteau la retrgoradare (n.r Axente). Dinamo e altceva.

Trebuie să ai "coconete" ca să joci aici. N-o zic cu răutate, dar strategia de aici nu a fost bună. Și ai de unde alege. În provincie pot juca, dar la Dinamo te ceartă și bucătarul dacă nu o faci bine.

Eu zic că sunt mai mulți fotbaliști la Dinamo care au "coconete" decât cei fără. Știți că eu sunt direct, foarte exigent, pentru că nici pe mine nu mă iartă lumea, specialiștii. Mai avem o lună, acum e examenul. Dinamo a arătat bine cu Steaua, e ceva ca adversarul să nu-și creeze ocazii. Problema e că am pierdut un om care poate să decidă meciul (n.r Nistor). Eu nu am acum oameni de genul ăsta", a zis Rednic la conferința de presă.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.