Fotbal   •   Liga 1   •   AMICAL

Gică Hagi profită de pauza competițională » Viitorul Constanța, amical de lux împotriva unei campioane din Europa

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 12 noiembrie 2018

Viitorul Constanța va disputa o partidă amicală împotriva bulgarilor de la Ludogoreț, joi, 15 noiembrie, de la ora 13:00.

Gică Hagi dorește să păstreze ritmul echipei și a programat o partidă amicală de lux. Înfruntarea dintre campioana Bulgariei și fosta campioană a României se va disputa pe terenul formației lui Cosmin Moți, Claudiu Keșeru și Dragoș Grigore.

Gică Hagi nu se va putea baza pe 6 jucători la amicalul cu campioana Bulgariei. Ianis Hagi și Tudor Băluță au fost chemați de Cosmin Contra la prima reprezentativă, în timp ce Denis Drăguș, Virgil Ghiță, Andrei Ciobanu și Radu Boboc sunt la naționala de tineret.

Nici românii de la Ludogoreț nu vor fi pe teren. Dragoș Grigore este în continuare accidentat, în timp ce Moți și Keșeru au fost chemați de Cosmin Contra pentru partidele din Liga Națiunilor cu Lituania și Muntenegru.


Vezi și: Ianis Hagi, convocat în premieră de Contra la naționala mare! Cum arată lotul pentru dubla cu Lituania și Muntenegru

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.