Fotbal   •   Liga 1   •   DECIZIE

ULTIMA ORĂ S-a rezolvat! Gabriela Firea închide Arena Națională: "Astăzi am luat hotărârea, că o gazetă de sport nu mai scrie despre sport" » Când estimează că va fi redeschis stadionul

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 12 noiembrie 2018

Gabriela Firea a anunțat că Arena Națională va fi închisă până la rezolvarea situației dezastruoase a gazonului. Potrivit primarului Capitalei, cel mai mare stadion din țară va fi închis pentru o perioadă de 2-3 luni. 

"Având în vedere starea precară a gazonului de pe Arena Naţională, pe care a văzut-o toată lumea, nu e niciun secret, numai că lumea nu ştie în ce situaţie ne aflăm, că DNA se ocupă de gazonul de la Arena Naţională, am luat hotărârea de a închide Arena Naţională pentru toate competiţiile sportive şi de altă natură pe toată perioada remedierii gazonului.



Societatea care se ocupă în acest moment consideră că în 2-3 luni de zile gazonul va fi adus la o stare în care putem să afirmăm că se vor putea desfăşura competiţii sportive sau de altă natură fără dificultăţi", a declarat Gabriela Firea.

Firea dă vina pe Investigația Gazetei!

"Cu Arena Naţională se întâmplă că noi aveam un contract care funcţiona foarte bine, un contract legal, bine fundamentat juridic prin care unul dintre cluburile care închiria cel mai des Arena Naţională în vederea organizării de competiţii sportive achita contravaloarea mentenanţei gazonului.



O gazetă de sport, care şi-a terminat subiectele sportive, ne-a făcut plângere la DNA. DNA a început o anchetă in rem, s-a suspendat acel contract, deci am rămas fără contractul de mentenanţă pe Arena Naţională", a precizat primaul Capitalei. 


Clarificare: Primarul Gabriela Firea se înșală. Gazeta Sporturilor nu a făcut nicio plângere penală la DNA, doar a scris despre probleme.

DNA s-a autosesizat în urma investigației GSP

Pe 18 iunie 2018, GSP a publicat o investigație care scotea la iveală modul în care a fost atribuit contractul pentru îngrijirea gazonului de pe Arena Națională. La finalul lui martie 2017, pe fondul cererii lui Becali de a avea stadionul, Primăria Capitalei hotărăște să întrerupă contractul-cadru de întreținere a Național Arena cu firma UTI. Detalii AICI.

DNA s-a autosesizat după dezvăluirile GSP și a cerut documente despre felul în care Gabi Firea i-a dat clubului lui Gigi Becali întreținerea gazonului Arenei Naționale fără licitație! 


Procurorii au cerut atât clubului FCSB, cât și Primăriei Capitalei, actele referitoare la protocolul dezvăluit pe 18 iunie 2018 de către Gazeta Sporturilor. Dosarul deschis de procurorii anticorupție poartă numărul 383/P/2018.

Toate părțile investigației GSP:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.