După ce primarul Bucureștiului, Gabriela Firea, a închis Arena Națională (detalii) Gigi Becali a revenit asupra variantei Pitești, în ciuda amenințărilor primite de la ultrașii alb-violeți. În plus, a propus să achite el schimbarea gazonului pe cel mai mare stadion al țării.
"Pentru moment o să jucăm la Pitești", a precizat Becali în această seară. Gigi s-a răzgândit după ce aseară părea să bată în retragere, la presiunile fanilor lui FC Argeș, care au avertizat că FCSB are interzis pe arena "Nicolae Dobrin" și că, în caz contrar, clubul roș-albastru va suporta consecințele. (detalii)
NOUĂ PROPUNERE PENTRU FIREA: "PLĂTESC EU, FĂRĂ LICITAȚIE"
Patronul FCSB pune presiune pe primarul Capitalei, pentru ca echipa roș-albastră să poată folosi cât mai repede Arena Națională.
"Eu nu cer favoruri Gabrielei Firea, chiar dacă e fina mea. Îmi e jenă. Dar am văzut că poate pune acum un gazon, care să fie bun de folosit într-o săptămână. Ea își poate spăla imaginea cu asta, cu o sumă mică.
Dacă schimbă gazonul acum și FCSB joacă în 3 săptămâni pe el, o să închidă gura tuturor. O să spună lumea «Uite, era o problemă cu gazonul și a rezolvat-o». Așa cred eu. De ce să se facă licitație pentru gazonul de pe Arena Națională? Plătesc eu suma necesară. Plătesc eu și după aceea mi-o scade din chirie", a declarat Gigi Becali la TV Digi Sport.
100.000 €ar costa montarea unui nou gazon pe Arena Națională, conform datelor dintr-un reportaj publicat azi de Gazeta Sporturilor
{{text}}