International   •   Campionate   •   OLANDA - FRANȚA 2-0

OLANDA - FRANȚA 2-0 // Vedetele Franței, criticate: "3 baloane de plumb" » Un singur fotbalist al lui Deschamps a fost lăudat

FOTO: Reuters

Articol de Daniel Scorpie   —  sâmbătă, 17 noiembrie 2018

Franța a pierdut meciul cu Olanda, 0-2, din Liga Națiunilor. L'Equipe critică jocul foarte slab al campioanei mondiale, salvată de portarul Hugo Lloris de la un dezastru. Dacă olandezii nu pierd luni în Germania, deja retrogradată, trupa lui Deschamps ratează Final 4.

La fix 4 luni după triumful din Rusia, Franța a pierdut primul meci din postura de campioană mondială. Și a cedat fără drept de apel, 0-2, scor limitat de fantasticul Lloris, notat cu 8 în L'Equipe. "Am întâlnit o Olandă foarte bună, diferența putea fi mai mare. Am jucat la cel mai slab nivel, nu ne-am creat ocazii. Suntem cu toții dezamăgiți și destinul nu mai stă acum în mâinile noastre", a recunoscut portarul Les Bleus. "Fiesta s-a terminat! Ne-am întors pe pământ. Eșecul usturător compromite șansele calificării", titrează ziarul citat.

"Trei Baloane de plumb"

Cu un egal luni, la Gelsenkirchen, în meciul cu Germania arbitrat de Ovidiu Hațegan, batavii merg în Final 4. Rezultat plauzibil pentru că nemții sunt deja retrogradați și selecționata lui Ronald Koeman a renăscut. Stă mărturie dominarea copioasă de la Rotterdam, 19-7 la șuturi (12-2 cadrate), 8-2 la cornere și posesie 60%, și bombardamentul orchestrat de Wijnaldum, ce a pornit recitalul profitând de gafa lui Nzonzi, Depay (MVP-ul Oranje și autorul scăriței la penalty), De Jong și Dumfries.


La care Franța a replicat doar cu șutul lui Pavard razant cu transversala. "Mbappé, bine marcat, nici n-a atins mingea după pauză, Giroud rătăcit, Griezmann neinspirat. 3 Baloane de plumb", i-a criticat L'Equipe. "N-avem nicio scuză, ne-au surclasat", a admis și Giroud. 

9parade a avut Lloris în meciul de la Rotterdam, record pentru un portar al Franței în ultimul deceniu

19șuturi a trimis Olanda, cele mai multe primite de Franța de la semifinala CE 2016 cu Germania

50% din cele 12 goluri ale batavilor în 2018 au avut contribuția lui Depay, 4 reușite și 2 assisturi. În 52 de meciuri, Memphis a participat la 41 de goluri


15victorii consecutive a reușit Olanda pe De Kuip din Rotterdam, primind doar trei goluri

"Nu vrea să caut scuze în absențele din lot, eu mi-am ales jucătorii. A fost un decalaj clar tehnic și din punct de vedere al intensității și agresivității în joc. Calitatea olandezilor a făcut diferența" Didier Deschamps, selecționer Franța

"Olanda a dominat de la un capăt la altul al meciului o inofensivă echipă a Franței și s-a impus logic, fără probleme" France Football, revistă franceză



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.