Șase jucători de origine arabă au evoluat în ultimul meci al naționalei Israelului. Printre ei, căpitanul Bibras Natcho, liderul echipei, și Moanes Dabour, unul dintre "atacanții momentului" în Europa. Plus Dia Saba, ratat de Dinamo în 2014.
Lumea e chiar mică. În urmă cu patru ani, l-am întâlnit pe Dia Saba într-un zbor al companiei El Al, de la București la Tel Aviv. Avea 22 de ani și tocmai fusese testat de Dinamo. A lăsat o impresie bună, dar n-a semnat contractul. I s-au oferit doar 4.000 de dolari pe lună, deși era liber de contract.
De la 4.000 de dolari la 40.000 de euro
Și atunci credeam că Dinamo a pierdut un jucător foarte bun, acum sunt convins de acest lucru. Iată cea mai bună dovadă a ascensiunii explozivului atacant, micuț (1,68 m), însă cu o viteză fantastică.
Un stângaci de nota 10, care a fost sezonul trecut golgeterul lui Maccabi Netanya (26 de reușite), fiind transferat în vară la Hapoel Be'er Sheva cu două milioane de euro, o sumă mare în campionatul intern. Ce salariu are? 40.000 de euro pe lună! E o diferență, față de cât îi propunea Dinamo.
Saba, care împlinește azi 26 de ani, evoluează în selecționata Israelului, o echipă mult schimbată în bine după venirea austriacului Andi Herzog, fiind aproape să încheie prima grupa sa din Nations League (cu Scoția și Albania) pentru a promova în Liga B.
O dublă victorie, 2-1 cu Scoția și 2-0 cu Albania, o pune într-o poziție favorabilă. Marcatorul celui de-al doilea gol împotriva albanezilor, Dia este unul dintre jucătorii de origine arabă ai naționalei, a căror influență nu a fost niciodată mai mare ca în prezent. Au mai fost și în trecut fotbaliști arabi foarte buni printre alb-albaștri, dar nu ca în 2018. Nu numai valoroși, ci și dominanți. Experiența din Europa, în competiții mult mai bune, îi ajută.
"Închizătorii" dau echilibru echipeiCel mai important e chiar căpitanul Bibras Natcho. "Închizătorul" în vârstă de 30 de ani, ex-Rubin, PAOK și ȚSKA Moscova, din vară la Olympiakos, e mândria satului în care s-a născut în Kfar-Kama, din nordul țării.
Foarte apreciat de colegi, staff și fani. Lângă lider, tot mijlocaș defensiv și de aceeași vârstă, e Biram Kayal, fotbalist de Premier League, la Brighton. El și Natcho oferă echilibrul formației lui Herzog.
Pe bandă, fundaș stânga/aripă în sistem 3-5-2, apare Taleb Tawatha. La 26 de ani, apărătorul lui Eintracht Frankfurt a progresat enorm în ultimul timp. Calități: viteză, șut puternic și centrări foarte bune.
Ultimul titular, dar printre cei mai importanți, este Moanes Dabour. Unul dintre "atacanții momentului" în Europa, golgeterul lui Red Bull Salzburg. În vârstă de 26 de ani, acest număr 9 e foarte curtat. Valorează 15 milioane de euro, însă clubul său speră să obțină cel puțin 20 de milioane pentru el.
Eyad Habashi, stoperul lui Maccabi Haifa, reprezintă viitorul. La 22 de ani, începe deja să se impună în campionat.Toți împreună, încearcă să ajute naționala. Și datorită lor, alb-albaștrii sunt mai puternici.
6jucători de origine arabă au evoluat pentru Israel la 2-0 cu Albania: 4 au fost titulari (Natcho, Kayal, Dabour, Tawatha), doi intrând în repriza secundă (Saba, Habashi)
8.600.000 de locuitori are Israelul, dintre care un procent de 21 la sută este reprezentat de arabi
18goluri și 6 pase decisive are Moanes Dabour în acest sezon în toate competițiile (24 de meciuri) la Red Bull Salzburg
A fost viceprimarul Tel Avivului
Primul jucător de origine arabă convocat în naționala Israelului a fost Rifaat Turk, în 1976. Mijlocașul și vedeta lui Hapoel Tel Aviv a jucat un deceniu la națională, strângând 33 de meciuri și 3 goluri până în 1986. Intrat în politică, Turk, 64 de ani, a fost viceprimarul Tel Avivului în 2003.
Badir a jucat în Premier League
Fotbalistul arab cu cele mai multe selecții la alb-albaștri este Walid Badir, 44 de ani, care a adunat 74 de partide pentru Israel în perioada 1997-2007 (12 goluri). Un star în campionatul local, la Hapoel Petah Tikva, Maccabi Haifa și Hapoel Tel Aviv, Badir a evoluat un singur sezon în străinătate: la Wimbledon (1999-2000), în Premier League.
{{text}}