Partida dintre Muntenegru și România, de marți, ora 21:45, are încă o miză importantă. Dacă pierd, muntenegrenii vor cădea cel mai probabil în Liga D din Liga Națiunilor.
Conform regulamentului din Liga Națiunilor, din liga C, care are o grupă de 3 echipe și 3 grupe de câte 4 echipe, retrogradează în Liga D cele 3 locuri 4 și cel mai slab loc 3.
În stabilirea ierarhiilor pentru echipele din grupele de câte 4 nu se iau în calcul rezultatele obținute cu ultimele clasate, în cazul nostru, cele cu Lituania. Pe acest criteriu, clasamentul actual al locurilor 3 este următorul.
Echipă | Puncte | Golaveraj |
1. Ungaria | 3 | 2-3 |
2. Albania | 3 | 1-8 |
3. Cipru | 1 | 2-5 |
4. Muntenegru | 1 | 1-4 |
În acest moment, Muntenegru este cel mai slab loc 3, pentru că are mai puține goluri marcate decât Cipru. Adversara României de marți ar retrograda în Liga D.
România, cu 3 puncte în acest moment, nu mai poate retrogada decât dacă ar pierde la 8 goluri diferență în Muntenegru.
{{text}}