Sporturi   •   Hochei   •   FINALA CN / SPORT CLUB - HC CSIKSZEREDA

Înca unul

Articol de Roxana Fleşeru   —  miercuri, 27 februarie 2008

HOCHEI / Finala CN /Sport Club Miercurea Ciuc-HC Csikszereda 4-3 (0-2, 2-0, 1-1, 1-0 p), scor general 3-0. Sport Club Miercurea Ciuc mai are nevoie de o singură victorie pentru a-şi asigura titlul naţional



Sport Club a reuşit să învingă şi în al treilea meci al finalei Campionatului Naţional, pe HC Csikszereda, cu 4-3. Ultimul act se dispută după regula cel mai bun din şapte partide, aşa că SC mai are nevoie de o singură victorie pentru a reedita succesul de anul trecut, cînd au devenit campioni ai României.

Cu două victorii în primele întîlniri, Sport Club a intrat mai greu în meci, deşi prima ocazie le-a aparţinut. HC Csikszereda a pornit cursa de urmărire din start, în minutul şase, cînd Mihaly a deschis scorul. Profitînd de o superioritate numerică, Csikszereda a majorat diferenţa prin Petres Tivadar: 2-0. Struniţi la prima pauză de către Staffan Lundt şi Sandor Gal, jucătorii de la Sport Club Miercurea Ciuc au reuşit să egaleze cu ajutorul lui Lubomir Duda şi Szilard Sandor. În ultima repriză, cele două formaţii au mers din nou cap la cap, introducînd o singură dată discul negru în poarta adversarului. Marcatorii au fost Robert Peter şi Levente Peter. Conform regulii după care se joacă în finală, urmau prelungirile. Spectacolul avea să fie ucis repede, în secunda 32, de Peter Filip. Următoarele meciuri se vor disputa după ce ambele formaţii îşi vor încheia conturile din campionatul Ungariei, acolo unde joacă în paralel cu Superliga din România.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.