Dinamoviștii au pierdut uluitor, în Norvegia! În ultimele 29 de secunde, deși adversarii aveau un om mai puțin pe teren, "alb-roșiii" au încasat două goluri, și de la 28-27 pentru ei, meciul s-a încheiat în dezavantaj, 28-29!
A fost un final de coșmar pentru trupa lui Constantin Ștefan, dar rezultatul nu schimbă, în mare măsură, ceea ce trebuie să se întâmple în ultimele două etape din grupele Ligii Campionilor. Dinamoviștii stau încă la mâna lor fiind avantajați de program. Campioana României mai are de jucat cu ultimele două clasate, echipe care nu mai contează în ecuația calificării.
Dinamo are marele avantaj de a sta mai bine, la rezultatele directe, cu toate echipele rămase în cursa pentru calificare: Wisla, Ademar și Elverum. Wisla și Dinamo favorite. La prima vedere, polonezii de la Wisla, liderul grupei în acest moment, au prima șansă la primul loc.
Echipa la care evoluează și Dan Racoțea mai are de jucat acasă cu Ademar Leon și în deplasare, în Finlanda. O victorie contra ibericilor și Wisla ar fi matematic calificată. Se poate ajunge și la un clasament în 3, Wisla, Dinamo, Elverum (14 puncte fiecare). În aceste condiții, Dinamo nu poate pierde calificarea, terminând pe locul 2 în grupă!"Alb-roșiii" se pot califica și cu 3 puncte obținute în ultimele două meciuri, dar atunci depind de celelalte rezultate.
Mai sunt de jucat
Dinamo-Riihimaen (24 noiembrie), Wisla Plock-Ademar Leon (24 noiembrie), Elverum-Wacker Thun (25 noiembrie), Riihimaen-Wisla (28 noiembrie), Thun-Dinamo (29 noiembrie), Ademar Leon-Elverum (1 decembrie)
{{text}}