Liga 1

A început bătălia! 3 superforțe din România se bat pe semnătura lui Ongenda, fostul jucător al celor de la PSG

Ongenda are prestații apreciate la Botoșani // FOTO: Ionuț Tabultoc

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Wednesday, 21 November 2018

Hervin Ongenda, francezul de 23 de ani al celor de la FC Botoșani, a intrat în atenția celor trei supergranzi din România, FCSB, CFR Cluj și CS U Craiova.

Interesul celor trei echipe pentru Ongenda a fost dezvăluit de jurnalistul italian Gianluca DiMarzio, care vorbește la superlativ despre fostul jucător al lui PSG: "Renașterea lui abia a început", spune DiMarzio, care afirmă că Spal și Udinese, două formații din Serie A, sunt la rândul lor tentate să-l transfere pe francez. 

"Renașterea lui Ongenda abia a început. Fotbalistul care poate evolua pe orice post în ofensivă strălucește acum la FC Botoșani. Are două goluri și un assist, dar a contribuit la majoritatea reușitelor echipei sale. Acum e considerat unul dintre cei mai buni jucători din Liga 1.

Steaua, CFR și Craiova au bătut deja la ușa celor de la Botoșani pentru un transfer în ianuarie, dar visul fotbalistului este să joace în Serie A. Deja două echipe din Italia, Spal și Udinese, îl monitorizează îndeaproape", a scris jurnalistul italian Gianluca DiMarzio.

Ongenda are două goluri și o pasă decisivă pentru FC Botoșani, unde evoluează începând cu vara acestui an. A mai jucat de-a lungul carierei la PSG U19, PSG, Bastia, Zwolle și Real Murcia.

Vezi și: GSP LIVE // VIDEO Dică și MM au refuzat jucătorul cu CV impresionant, rival pentru Man și Tănase » Dezvăluiri de la negocieri + ce forță din Liga 1 a intrat pe fir

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.