International   •   Stranieri   •   ITALIA

Ionuț Radu e viitorul star din Serie A » Fostul impresar al lui Aubameyang: "Absolut da, acolo e viitorul său"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 22 noiembrie 2018

Ionuț Radu (21 de ani) este din ce în ce mai popular în Italia. Oscar Damiani (68 de ani), impresarul său, a fost intervievat în presa din Peninsulă în legătură cu viitorul căpitanului naționalei de tineret, care a fost adus de Genoa de la Inter, club ce și-a păstrat prima opțiune pentru o eventuală revenire.

"Cred că cel mai bun lucru pentru el în acest moment este să rămână Genoa şi să capete experienţă. Samir Handanovic (n.r. goalkeeper-ul lui Inter) este un mare portar, dar Ionuţ îi va călca pe urme.

Poate că va dura câţiva ani, dar băiatul este cu siguranţă echilibrat şi cu picioarele pe pământ. Chiar şi atunci când greşeşte, învaţă. Profită de acele greşeli pentru a-şi îmbunătăţi performanţele. Absolut da, viitorul său e la Inter Milano", a declarat Damiani pentru Tuttosport.

Oscar Damiani, fost mijlocaș dreapta, a evoluat de-a lungul carierei pentru cele 3 mari formații din Italia: Juventus, Inter Milano și Ac Milan. Damiani, 2 prezențe în prima reprezentativă a Italiei, a trecut și pe la Genoa, actuala formației a lui Ionuț Radu. Ca impresar, Damiani l-a avut printre clienți pe gabonezul Pierre-Emerick Aubameyang.


Vezi și: Cristiano Ronaldo și Ionuț Radu vor apărea pictați pe față la meciurile din week-end » Motivul deciziei luate de italieni

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.