Aflată în plutonul fruntaș din Liga 1, FC Viitorul are șansa de a face un nou pas către calificarea în play-off, întâlnind duminică, de la ora 17.30, în deplasare, "lanterna roșie" FC Voluntari.
"Suntem pregătiți să încheiem așa cum trebuie această lună care a mai rămas din campionat, când avem meciuri importante din care avem nevoie să facem cât mai multe puncte. Sunt încrezător că lucrurile vor merge bine, dar rămâne să demonstrăm acest lucru și pe teren. Voluntari este o echipă care a crescut de la meci la meci, a arătat din ce în ce mai bine și este dificil să câștigi la ei acasă.
Au adus un antrenor experimentat (n.r. Cristiano Bergodi) și ne va fi greu pentru că tehnicienii italieni au știut întotdeauna să se organizeze foarte bine, cu multă tactică, și să producă fotbal. Important este ca noi să ne impunem jocul. În momentul de față, Viitorul are puncte multe și trecem printr-o perioadă bună. Chiar dacă am început mai greu, stăm bine, am jucat un fotbal bun și sperăm să o ținem așa până la sfârșitul anului, așa cum s-a întâmplat și în ultimele trei sezoane. Este normal să se vorbească în media despre lupta pentru titlu, dar eu cred că este prea devreme", a spus managerul tehnic al constănțenilor, Gică Hagi.
Aflat pe lista jucătorilor doriți de FCSB, mijlocașul Ionuț Vînă a declarat că nu vrea să se gândească la un transfer în acest moment.
"Mai este până la perioada de transfer și sunt focusat pe ce avem de făcut în campionat. Vom vedea după aceea. Interesul mă motivează, sunt onorat, dar mintea îmi stă doar la meciuri", a spus jucătorul în vârstă de 23 de ani, care speră să fie convocat în curând și la echipa națională:
"De când m-am apucat de fotbal am visat la acest lucru și sunt convins că, dacă voi munci în continuare și voi da sută la sută, în viitorul apropiat va veni și această convocare".
Ne așteaptă un meci dificil, mai ales că au schimbat antrenorul, dar sperăm să luăm cele trei puncte. Principalul nostru obiectiv este să intrăm în play-off, pe urmă vom vedea. Este un campionat strâns, cu diferențe mici de puncte Andrei Artean
Trebuie să jucăm fotbalul nostru, să ne creăm ocazii și să le fructificăm, pentru că asta ne-a lipsit în meciul cu Chiajna. Pe hârtie suntem favoriți, dar meciurile se câștigă pe teren Ionuț Vînă
{{text}}