Nationala

Prima reacție a Federației după tragerea la sorți pentru EURO 2019: "Sper că jucătorii vor avea tupeu"

FOTO: Cristi Preda

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 23 noiembrie 2018

Mihai Stoichiță, 64 de ani, directorul tehnic al FRF, a vorbit despre "grupa" tricolorilor mici de la EURO 2019, acolo unde selecționata lui Mirel Rădoi a fost repartizată alături de Anglia, Franța și Croația. 

"E o grupă foarte grea, mi-aș fi dorit cu totul altceva. Totuși, așa a vrut Dumnezeu, n-avem ce să facem. Trebuie să jucăm, să avem curaj. Să gândim totuși că nu jucăm cu seniorii Franței sau Angliei. Jucăm cu juniorii lor, e altceva. 

Nu știu dacă vor juca Mbappe sau Delle Alli, dar, dacă o fac, nu câștigă ei singuri meciurile. Ca să glumesc, îl avem și noi pe Mbappe al nostru (n.r - Florinel Coman, poreclit de Gigi Becali după superstarul lui PSG). Sper că jucătorii noștri vor avea tupeu și vor confirma pozitiv acest lucru", a declarat federalul. 

Stoichiță nu se sperie de calibrul adversarilor și aduce aminte de amicalul Anglia U21 - România U21, câștigat greu de britanici în primăvară, 2-1. 

"Am pierdut foarte greu amicalul cu Anglia, 1-2, și nu am avut nici foarte mulți titulari. Nu avem nimic de pierdut, avem doar lucruri bune de câștigat. Sper să nu ne întoarcem de la acest campionat doar cu experiență, sper să ne întoarcem având o poziție superioară", a spus Stoichiță, la TV Digi Sport. 

Programul României U21 la Euro 2019:

18 iunie 2019, România - Croația
21 iunie 2019, Anglia-România
24 iunie 2019, Franța - România

Vezi și: ROMÂNIA U21 la EURO 2019. Grupă INFERNALĂ cu Franța, Anglia și Croația pentru naționala lui Mirel Rădoi

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.