Atletico Madrid și Barcelona au terminat la egalitate, scor 1-1, în derby-ul etapei din Spania.
Prima repriză de pe Wanda Metropolitano a fost una mai degrabă anostă. Diego Simeone le-a dat ordine clare elevilor săi. Gazdele au cedat deliberat mingea, s-au apărat ermetic și au încercat să lovească pe contraatac.
Șansele de poartă au lipsit însă, singurele momente care au rupt acalmia fiind duelurile între Diego Costa și fundașii catalani.
Lucrurile nu au stat altfel nici după pauză. Presiunea a fost mutată pe umerii centralului Jesus Gil Manzano, care s-a descurcat ireproșabil
în fața valurilor de proteste din ambele tabere.
Golul de 1-0 a fost arcat de același Diego Costa. În minutul 77 s-a înălțat superb și a reluat cu capul după un corner executat de Antoine Griezmann.
Sărbătoarea madrilenilor a fost stricată de francezul Ousmane Dembele. Intrat pe final în locul lui Arturo Vidal, fotbalistul aflat în centrul unui adevărat scandal în ultimele săptămâni a egalat în minutul 90, cu o execuție calmă, din interiorul careului.
Barcelona rămâne momentan lider, cu 25 de puncte, unul mai mult decât adversara de astăzi. Cele două pot fi devansate de Sevilla, dacă andaluzii se impun în fața lui Valladolid.
Atletico Madrid - Barcelona 1-1Au marcat: D. Costa 77 / Dembele 90
echipele de start
Atletico: Oblak - Arias, Savic, Lucas, Filipe Luis - Koke, Rodrigo, Saul, Lemar - Costa, Griezmann
Rezerve: Adan - Correa, Kalinic, Martins, Moya, Thomas, Vitolo
Antrenor: Diego Simeone
Barcelona: ter Stegen - Semedo, Pique, Umtiti, lba - Roberto, Busquets, Arthur, A. Vidal, Messi, Suarez
Rezerve: Cillessen - Rafinha, Alena, O. Dembele, El Haddadi, Lenglet, Malcom
Antrenor: Ernesto Valverde
{{text}}