Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Încă o pată neagră pe istorie! Statistică rușinoasă: e pentru prima oară în 70 de ani când se întâmplă asta la Dinamo

Articol de Liviu Manolache, Victor Vrînceanu   —  marţi, 27 noiembrie 2018

Dinamo nu a avut niciun fotbalist selecționat la echipa națională de seniori în 2018, acest lucru fiind unic în istoria de 70 ani a clubului.

"Câinii" au un parcurs mediocru în campionat, au fost părăsiți de fani și au bifat încă din primele etape una dintre cele mai penibile apărări din istoria clubului.

Toate acestea cumulate au dus către o altă bornă extrem de umilitoare pentru cel de-al doilea cel mai mare club de fotbal din România. În anul 2018, Dinamo nu a avut niciun jucător chemat la echipa națională. Având în vedere că România a jucat ultima partidă din acest an, cu Muntenegru, 1-0, în Liga Națiunilor, șansele ca roș-albii să bifeze măcar o selecție nu mai există.

GSP.ro a analizat numărul selecțiilor jucătorilor dinamoviști din fiecare an începând cu 1948, când a fost înființată Dinamo, iar rezultatul este unul extrem de rușinos pentru roș-albi.


O asemenea "performanță" nu s-a mai atins niciodată în istoria "câinilor", deși au mai existat ani slabi din acest punct de vedere.

De exemplu, 1951, 1997 sau 2015, ani în care dinamoviștii au prins o singură selecție la echipa națională. La polul opus sunt 1975, 1986 și 1990, cu 57, 47, respectiv 70 de selecții bifate de clubul din "Ștefan cel Mare".

Au doar 2 jucători cu selecții!

În actuala echipă a lui Dinamo există doar 2 fotbaliști care au jucat măcar o dată pentru echipa națională.


E vorba de mijlocașul dreapta, Sergiu Hanca, 26 de ani, (foto) care a bifat 4 meciuri în tricolor, ultimul fiind amicalul cu Olanda, 0-3. Celălalt "câine" este căpitanul Dan Nistor, 31 de ani. Acesta are un singur meci la echipa națională, în 2013, amicalul România - Trinidad, 4-0. 

Culmea, au avut 2 jucători la Mondial!

Dinamo nu a avut niciun jucător selecționat la naționala României în 2018, dar a avut fotbaliști la Campionatul Mondial din Rusia. Este vorba de portarul Jaime Penedo și de mijlocașul Armando Cooper. Ambii au evoluat pentru selecționata Panama.

În timpul Mondialului, Cooper nu era sub contract cu Dinamo, dar chiar și așa, în acest moment "câinii" au 2 jucători care au participat la turneul final

Vezi șiN-a schimbat mai nimic! 4 concluzii după prima lună de mandat a lui Rednic: o singură victorie, transferuri modeste și scandal cu toată lumea!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.