Mihai Stoica, directorul sportiv al celor de la FCSB, a reacționat, pe pagina sa de Facebook, după ce impresarul Florin Manea a relatat că steliștii l-au refuzat pe Diego Fabbrini, mijlocașul italian de 28 de ani al celor de la FC Botoșani.
MM spune că nu s-a pus problema ca el sau Dică să-l refuze pe Fabbrini:
"Singura discuţie pe care am avut-o cu Florin Manea a fost când ne-am întâlnit întâmplător în loja stadionului de la Voluntari. Mi-a zis că o să vedem noi ce jucător a adus la Botoşani, că ne vom ruga să-l cumpărăm. Nu s-a pus niciodată problema să-l refuzăm pe Fabbrini. Nici eu, nici Dică", a scris oficialul pe Facebook.
Săptămâna trecută, la emisiunea GSP LIVE, impresarul Florin Manea, cel care l-a adus pe Fabbrini în România, a dezvăluit că fotbalistul a fost propus și la FCSB, însă nu a ajuns la un consens Nicolae Dică și MM Stoica.
"Am spus că va fi printre cei mai buni din Liga 1 și cred că acest lucru se apropie de adevăr. Am avut o discuție cu Steaua pentru el. M-am întâlnit cu MM și Dică. Dică m-a întrebat câte goluri a dat în Italia și eu i-am spus «Nicolae, tu câte goluri ai dat în Italia?»", a mărturisit impresarul, la emisiunea lui Costin Ștucan.
Vezi și:
{{text}}