Giuleștenii au plâns după stadionul lor, care urmează să fie demolat. Arena care va fi construită pe același loc va fi de lux, însă-i vor lipsi poveștile reale sau exagerate care au făcut din Rapid un club mult mai iubit și mai important decât ar justifica palmaresul lui cu 3 titluri.
"Peluza asta a fost bombardată în timpul Războiului. Raidul aerian a dărâmat o bucată din construcție, inclusiv turnul-copie după Highbury".
Mergem cu ghidul neoficial, un angajat al Clubului Sportiv, într-o plimbare pe marginea terenului, pe urmă pe gazon până la centrul terenului. Intrăm în vestiare și apoi urcăm în tribuna oficială.
Povești, fantome care stau ascunse în miezul zilei, chiar dacă vremea le cheamă să mai bântuie o dată. Umezeala și atmosfera gri îmbăiază arena pentru developarea personajelor și a întâmplărilor care au însoțit fotbaliști și suporteri neobișnuiți cu succesul concret din sport.
Cu forța, gazdă pentru regimuri
Rapid a câștigat doar trei campionate în istoria lui din 1923 până azi, a mai luat câteva Cupe și a jucat un sfert de finală în Cupa UEFA în 2006. Un palmares subțire în comparație cu vitrinele de la Steaua și de la Dinamo.
Sala săracă a trofeelor sporește farmecul Giuleștiului, pentru că stadionul, nici cel mai frumos, și nici cel mai urât, s-a potrivit perfect cu vișiniii, tribunele foarte apropiate de teren i-au implicat pe suporteri în meciuri mai clar decât în alte părți.
Așa s-au hiperbolizat personajele, dramele. Mai bună e o bară frumoasă decât un gol urât. Noi vi-l dăm pe Damaschin, voi ni-l dați pe Valentin! Scandările și ideile peluzei din Grant au evoluat în Giulești în funcție de vremuri, de la monarhie la comunism prietenos și apoi la dizidență glumeață.
Stadionul a fost inaugurat în 1939 în prezența Regelui Carol al II-lea. Rapid a devenit apoi clubul favorit al liderului comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej. Simpatia lui Dej pentru ceferiști l-a transferat în Grant pe Titus Ozon, legendarul fotbalist supertehnic pe care șeful statului l-a obligat să semneze cu Rapid ca să i se mușamalizeze un caz de contrabandă cu mărfuri aduse dintr-o deplasare în străinătate.
L-au schilodit fiindcă n-aveau acte!
Alb-vișiniii au devenit anticomuniști din momentul în care regimul și-a favorizat propriile jucării, pe Steaua și pe Dinamo. De aici a pornit și propunerea-ironie pentru rivalii steliști: un schimb între Damaschin, un atacant bun pentru Divizia A, și Valentin Ceaușescu, fiul dictatorului și patron al militarilor roș-albaștri.
Capitalismul a uzat cel mai rău stadionul, Giuleștiul a redevenit potcoavă, cum fusese până în anii '80, prin închiderea unor sectoare de teama prăbușirii în caz de cutremur. Peluza din dreapta tribunei oficiale a devenit inutilizabilă în 2007. Se constatase că tribuna prezenta riscul prăbușirii în cazul unui cutremur.
În 2008, când Fathi Taher preluase comanda clubului, iordanianul promisese să consolideze sectorul fragil, doar că nu s-au mai găsit documentele originale și fără ele nu a căpătat permisiunea de a efectua lucrări pe o bază aflată în proprietatea statului. Din cauza lipsei actelor, arena a rămas știrbă.
Vestiarele pentru pitici
În burta peluzei dezafectate sunt cabinele, la care se ajunge pe un intrând prea mic, prea scund. Apleci capul ca să pătrunzi pe tunelul cu vestiarele, fiindcă poarta a fost raportată la media de înălțime a jucătorilor din urmă cu opt decenii. Sau constructorii au greșit și explicația cu media de înălțime e numai o scuză bună devenită legendă de-a lungul vremii.
Nici în anii de maximă glorie sportivă și financiară, din era Copos, fotbaliștii nu au beneficiat de vestiare fantastice. Al oaspeților e mic, rudimentar. Rapidiștii au un spațiu mai mare, însă nespectaculos ca mobilier și ca dotări. Și aici, poveștile și imaginația sacralizează un loc care arată banal.
Amintirile cu fotbaliști sunt încurajate de postere lipite pe pereți. Echipa-reper din 2006, sfertfinalista europeană pe care o conducea Răzvan Lucescu. Imagini cu Pancu, simbolul care s-a retras din cariera de jucător în aceeași zi în care stadionul a fost și el retras din fotbal. Construcția va fi dărâmată la începutul anului, adică peste două sau trei luni. Ce se va alege de postere? Cine va salva peștii din acvariul care decorează o latură a cabinei?
Pe locul pe care giuleștenii au plâns după arena-definiție a clubului pe care-l iubesc va fi ridicat în doi ani un stadion nou-nouț, din materiale moderne, neatinse de igrasie și neșubrezite de crăpăturile care au mâncat din pereții vechi.
Noua biserică a rapidismului se va umple sigur, măcar la început. Ca să se îmbibe cu povești despre Rapid o să aibă nevoie de câteva zeci de ani.
Ce a mai trăit "Bătrânul Giulești":
- În 1976, la un meci de Cupă cu Poli Iași, o schelă amplasată în dreapta tribunei a doua s-a prăbușit din cauza greutății oamenilor care nu prinseseră bilete. Din câte s-a auzit atunci, ar fi existat și victime, însă cazul a fost mușamalizat.
- O asistență-record s-a înregistrat în vara lui 1978, la prima vizită în Grant a Viitorului Scornicești, formația din localitatea natală a lui Nicolae Ceaușescu. Scornicești tocmai promovase în "B". Rapid a bătut-o cu 2-0, goluri marcate de Bolborea și de Șutru. Arena a fost arhiplină și intrau mai mulți spectatori decât capacitatea maximă de 18.000, din vremurile moderne, întrucât nu existau scaune, erau doar gradene din lemn pe care se înghesuiau suporterii umăr la umăr.
- În penultima etapă din turul ediției 1987-1988 s-a jucat pe zăpadă un Rapid-Steaua 0-4. Alb-vișiniii n-au mai respectat tradiția la acel meci, au purtat un echipament ciudat, complet bleumarin.
- Arena a încetat să mai fie o potcoavă la jumătatea anilor '80, când a fost ridicată, la început pe un cadru metalic, a doua peluză, spre sala de sporturi
- Până în anii '80, tabela de marcaj era amplasată în vechiul turn din tribuna a doua, în marginea dinspre peluza veche, plăcuțele cu scorul fiind schimbate manual. Turnul imita o construcție similară faimoasă din vechiul "Highbury", fostul stadion al lui Arsenal. Arena "tunarilor" a fost modelul după care s-au inspirat arhitecții care au construit stadionul Giulești. Exista la tribuna oficială și un lift pentru VIP-uri, de asemenea o idee preluată din Anglia.
- Spre finalul lui 1978 și până la finalul lui 1983, Rapid a jucat meciurile de acasă pe Republicii, 23 August și Ghencea. A revenit în Giulești abia în 1984, după ce jucase prima jumătate a acelui an numai în Ghencea partidele de pe teren propriu.
- În 2001, Mihai Pârvu și Cristian Costache, fondatorii Clubului Aristocratic Rapid, au solicitat rebotezarea stadionului. SNCFR, proprietarul arenei, și-a dat acordul și construcția a căpătat, pe lângă Giulești, și numele Valentin Stănescu, antrenorul care a câștigat primul titlu din istoria vișiniilor.
- Cea mai numeroasă galerie oaspete prezentă vreodată în Giulești a fost cea a lui PAOK Salonic, în grupele Cupei UEFA, ediția 2005-2006. De obicei, oaspeții primeau 400 de bilete într-un colț de la marginea tribunei I. Grecii au ocupat toată peluza dinspre teatru!
- În 2004, în Grant s-a disputat un amical rămas în istorie: România-Germania 5-1. Nemții fuseseră vicecampioni mondiali cu doi ani în urmă. Antrenor era Anghel Iordănescu, iar Dănciulescu a înscris două goluri, într-una dintre puținele selecții ale lui la echipa națională
1939a fost anul inaugurării stadionului Rapid. La ultimul meci din istoria arenei, 1-0 cu Înainte Modelu, au venit 8.000 de spectatori
3 titluriau câștigat vișiniii în istoria lor: 1967, 1999 și 2003. Valentin Stănescu, Mircea Lucescu și Mircea Rednic sunt tehnicienii care au devenit campioni cu Rapid
{{text}}