PAOK Salonic, formația pregătită de Răzvan Lucescu, va avea o deplasare infernă în Europa League, pe terenul lui Chelsea. Italianul Maurizio Sarri a tras semnalul de alarmă și promite că va răzbuna eșecul cu Tottenham din week-end, scor 1-3.
- Chelsea - PAOK e joi, de la 22:00, liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe TV Telekom Sport 1, TV Digi Sport 1 și Look Sport.
"Acum toată lumea ne consideră vulnerabili. Trebuie să ne îmbunătățim toate secvențele jocului după înfrângerea cu Tottenham. Trebuie neapărat să ne trezim. Știu că avem probleme, e evident. E o situație dificilă, dar sunt sigur că o vom scoate la capăt.
Nu avem foarte mult timp între meciurile cu Tottenham și PAOK. O să lucrăm mai mult la partea psihică. Voi odihni o parte dintre jucători, dar cei care vor intra trebuie să îmi demonstreze că și-au însușit lecția", a declarat Sarri.
Antrenorul lui Chelsea a vorbit și despre șansele la câștigarea titlului în Premier League: "Manchester City este capabilă să atingă 100 de puncte în actualul sezon. E cu un pas înaintea noastră și nu cred că cineva poate ține ritmul cu ei".
{{text}}