Președintele lui Hermannstadt, Teodor Birț, a dezvăluit că gruparea ce poartă denumirea nemțească a orașului Sibiu se va baza în viitor doar pe jucători autohtoni. Cu Chiajna au fost 9 în primul unsprezece.
FC Hermannstadt a bifat sâmbătă al 5-lea meci consecutiv fără eșec în Liga 1 și în acest moment al sezonului e mai aproape de play-off decât de retrogradare. Sâmbătă a învins-o pe Chiajna (2-1) cu 9 jucători autohtoni în primul unsprezece, singurii stranieri fiind Juvhel Tsoumou și Biel Company.
Președintele clubului, Teodor Birț, asigură că n-a fost o echipă de start făcută doar pentru Ziua Națională a României: "Asta este tendința. Am adus destui fotbaliști străini în vară, dar se pare că tot mai bine ne descurcăm cu românii noștri".
Birț a dezvăluit că intenția clubului "este ca pe viitor să se mizeze pe un efectiv sută la sută românesc".
Primul pas va fi făcut în mercato din ianuarie: "Atunci ne vom despărți de vreo cinci, șase jucători și cu excepția lui Curtean, care-i unul dintre ei, toți sunt străini". În locul lor vor fi aduși "câțiva fotbaliști cu profil ofensiv, cum ne-a cerut antrenorul Vasile Miriuță, preferabil autohtoni. E posibil să promovăm și de la academia proprie".
10 jucători străini are Hermannstadt în lot la ora actuală. Într-o lună vor rămâne doar cinci
8.230.000 €valorează lotul lui Hermannstadt pe piața transferurilor, conform transfermarkt.de
Citește și: Aroganță sau siguranță? Rednic a dezvăluit ce are de gând să facă în cazul în care Dinamo nu intră în play-off
{{text}}