Tenis

Mihaela Buzărnescu despre implicarea Federației: "Terenuri și niște mingi, cam asta e susținerea lor!"

FOTO: Reuters

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 03 decembrie 2018

Mihaela Buzărnescu (30 de ani, 34 WTA) a comentat implicarea Federației Române de Tenis, căreia îi reproșează lipsa de susținere față de jucătoarele românce din circuit. 

"De 5-6 ani, de când sunt în circuit, nu au reușit să facă nimic. Au avut și finanțări. Nu pot să comentez eu mai mult, pentru că nu am putere.

Cheltuielile de-a lungul carierei mele au fost exorbitante. Mult mai mari decât am caștigat din tenis. Anul acesta, recunosc, am avut câștiguri mai bune decât în trecut, dar cheltuielile la acest nivel sunt mult mai ridicate, pentru că trebuie să fii mereu cu cel puțin o persoană sau două alături, antrenor, preparator fizic, fizioterapeut, deplasările sunt foarte costisitoare.

Jucătorii și jucătoarele de la loturile de tineret și cei din Fed Cup și Davis Cup beneficiază de teren gratuit în cadrul Federației. Și, la nevoie, de niște mingi. Cam asta e susținerea lor, din păcate", a spus Mihaela Buzărnescu, potrivit Prosport. 

Vezi și: 

O româncă atacă top 10 mondial » Încă un obiectiv măreț: "Vreau să câștigăm Fed Cup"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.