Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Dică e dinamovist diseară! + L-a băgat în ședință pe Moruțan și a dezvăluit care e fotbalistul preferat al fiului său

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 04 decembrie 2018

Nicolae Dică recunoaște că-și dorește ca Dinamo să nu piardă în partida de diseară cu CFR Cluj și spune că l-a băgat în ședință pe Olimpiu Moruțan pentru cartonașul roșu primit în meciul cu Gaz Metan, scor 2-1, la 4 minute după ce intrase pe teren.

  • Sepsi și FCSB vor juca miercuri, în etapa a 18-a, de la ora 20:00. Partida va fi în direct la Look Sport, TV Digi Sport, Telekom Sport și liveTEXT pe GSP.ro.

"Îmi doresc ca Dinamo să obțină un rezultat pozitiv cu CFR, așa avem șanse să urcăm pe primul loc. La Dinamo sunt jucători cu experiență, se pot motiva cum au făcut-o la meciurile cu noi", a spus Dică la conferința de presă de azi. 

Antrenorul de la FCSB susține că l-a băgat în ședință pe Moruțan după "roșul" încasat etapa trecută: "Am avut o discuție cu el în care i-am explicat unde a greșit. Important e să înțeleagă unde a greșit. Eu am încredere în el, are calități. El a mai avut un moment dificil la naționala de juniori și a reușit să trecă peste".


Dică a dezvăluit și faptul că fiul său îl are ca idol pe Dennis Man: "M-am bucurat enorm că băiatul meu a fost copil de mingi la meciul cu Gaz Metan. Sper ca și el să ajungă precum Răzvan Marin, e mult de muncă. El e înnebunit după Man. Pentru el, Man e cel mai bun. Are tricoul lui Man, autograful lui Man".

"Răzvan Marin avea calitate încă de mic. Mă gândeam că va face pasul spre o echipă de afară de când era la Viitorul. Poate juca mult mai bine decât o face în acest moment" Nicolae Dică, antrenor FCSB

"Eu sunt fanul lui Messi, dar Modrici a câștigat Liga Campionilor, a jucat finala Campionatului Mondial. Înseamnă că a meritat" Nicolae Dică, antrenor FCSB

Clasament liga 1

Citește și:


 Primul jucător disponibilizat de la FCSB e un idol al fanilor » Becali nu mai are încredere că poate să-și revină

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.