Liga 1

Adio, Craiova! Mitriță le dă o veste proastă fanilor olteni: "Vreau să mă întorc acolo"

Mitriță e unul dintre cei mai vânați fotbaliști din Liga 1 pentru piața europeană // FOTO: Cristi Preda

Articol de Eduard Apostol  —  Thursday, 06 December 2018

Căpitanul oltenilor, Alexandru Mitriță, 23 de ani, speră să revină într-un campionat puternic al Europei cât mai curând posibil.

A avut un 2018 extraordinar. Pe măsura milionului de euro plătit de CSU Craiova pentru el la începutul anului.

Alexandru Mitriță (23 de ani) este printre starurile Ligii 1, strângând 15 goluri și 3 assist-uri în 2018, doar că oltenilor le va fi din ce în ce mai greu să-l țină. Internaționalul este pe lista unor grupări din Europa interesate să-l achiziționeze, iar Europa îi face din nou cu ochiul căpitanului "juveților".

"Vreau să mă întorc în străinătate și să demonstrez acolo. Mie îmi place La Liga, campionatul Spaniei mi se pare cel mai frumos și ar fi o bucurie uriașă să ajung să joc la acel nivel", a comentat Mitriță.

"A fost un an bun pentru mine, am revenit în forţă în România, chiar dacă mulţi nu îmi dădeau mari şanse. Spuneau că o să revin în România şi că o să fiu ca toţi ceilalţi jucători care se întorc în ţară. Din fericire, pentru mine nu a fost aşa, am jucat bine, am marcat şi consider că am avut un sezon foarte bun. Sper ca la anul să dau mult mai mult pentru echipa mea", a mai punctat olteanul.

Mitriță a jucat pentru Pescara, în primele două ligi din Italia, dar acum ar prefera un campionat unde să aibă mai multă libertate de mișcare.

15 meciuria bifat olteanul în Serie A, pentru Pescara, marcând un gol și oferind 3 assist-uri

19 partidea strâns Alex în Serie B, punctând o dată și având 3 pase decisive

5 selecțiia strâns Mitriță la națională, pentru care a debutat pe 24 martie 2018, cu Israel (2-1), când a avut un assist

"Mitriță, de fapt, nu joacă împotriva Chiajnei fiindcă are glezna umflată. Chiar o are, serios, deși arbitrul a zis că el a simulat. Redevenind serios, Alex e suspendat pentru cumul de cartonașe, nu vreau să fac o luptă între mine și arbitri"
Devis Mangia, antrenor CSU Craiova

Vezi și: Un meci joacă, altul stă! » Mitriță a comis-o din nou și va lipsi etapa viitoare

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.