Fotbalul este considerat, de multe ori, un mijloc de relaxare, care apropie oameni din medii diferite și îi face să uite de problemele reale ale lumii. Pele chiar l-a descris ca ”the beautiful game”.
Totuși, nu tot timpul e așa! Evenimentele din jurul finalei Cupei Libertadores, Boca Juniors - River Plate, scor 3-1 după prelungiri, dar și alte exemple din istorie ne arată că acest sport poate deveni și o cauză a violențelor, uneori chiar greu de imaginat. Un exemplu elocvent în acest sens sunt evenimentele care s-au petrecut în 1969.
Golul care a declanșat haosul
În acel an, în timpul preliminariilor pentru Cupa Mondială din 1970 care urma să aibă loc în Mexic, Honduras a jucat un meci pe teren propriu cu El Salvador.
Partida s-a terminat cu scorul de 1-0 pentru gazde după un meci foarte tensionat, cu unicul gol marcat în prelungiri.
Eșecul a declanșat furia ultrașilor salvadorieni, iar asta a dus la lupte violente între suporterii celor două naționale. Mai mult, stadionul a fost incendiat de suporterii furioși, iar violențele au continuat pe stradă.
Retur nebun
Mass-media din cele două țări au întreținut atmosfera tensionantă, astfel că meciul retur care s-a jucat în El Salvador a fost și mai dificil de disputat.
Problemele au început în momentul în care hotelul unde erau cazați jucătorii naționalei din Honduras a fost incendiat de huliganii din El Salvador în noaptea de dinaintea meciului.
Din fericire, jucătorii au scăpat teferi și nu s-a înregistrat nicio victimă, însă fotbaliștii au fost atât de dezorientați încât nu s-au putut concentra la meciul care urma, așa că au pierdut cu scorul de 0-3.
Războiul de 100 de ore
Au urmat noi incidente violente, lupte pe stadion și pe străzi între suporteri. Conflictul a escaladat după ce a intervenit și armata, totul ducând rapid la un război între cele două țări.
Războiul a început după ce Forțele Aeriene Salvadoriene au bombardat localitățile Hondurasului de la graniță. În același timp, soldații au declanșat un atac pe drumul principal care leagă cele două națiuni.
Soldații au atacat tot ce le-a ieșit în cale și ar fi avansat și mai mult dacă nu ar fi rămas fără combustibil și fără muniție. Honduras a replicat cu sprijin de armament din partea Nicaraguei, însă totul s-a terminat după 100 de ore de război. Cifrele au fost tulburătoare: 6.000 de oameni au fost uciși, 12.000 au fost răniți, iar 50.000 și-au pierdut casele.
Conflictul militar și evenimentele din acele zile au rămas în istorie ca ”Războiul Fotbalului”, amintind că fotbalul nu doar ne unește, ci ne și dezbină uneori.
Imigrația a contribuit la declanșarea războiului
Substratul conflictului armat a fost deportarea masivă a imigranților salvadorieni. Aceștia și-au părăsit țara în ultimii 10 ani dinaintea conflictului din cauza suprapopulării și lipsei de pământ, însă guvernul din Honduras a decis trimiterea lor înapoi. Meciurile de fotbal au fost declanșatorul conflictului care mocnea între cele două state.
{{text}}