Fotbal   •   Liga 1   •   SEPSI - BOTOȘANI 0-1

FOTO + VIDEO Surpriză mare în Sepsi - FC Botoșani » Singurul gol s-a marcat în prima repriză

+14 Foto
FOTO: Bogdan Bălaș

Articol de Andrei Crăiţoiu   —  luni, 10 decembrie 2018

Sepsi Sf. Gheorghe a pierdut surprinzător pe teren propriu, 0-1 cu FC Botoșani. Singurul gol al meciului a fost marcat de Cătălin Golofca.

Sepsi - FC Botoșani 0-1

A marcat: Golofca 33'

După ce o bați pe FCSB de-o asculți cu urechea, ai pretenții de la Sepsi să nu se facă de râs cu Botoșani. O echipă care și-a schimbat de curând antrenorul, iar jucătorii se gândesc mai mult la vacanța de iarnă decât la fotbal.


Teoretic așa stătea treaba, dar statistica întâlnirilor dintre Sepsi și FC Botoșani avea un alt punct de vedere. Din cele cinci meciuri disputate până acum între cele două echipe, covăsnenii nu câștigaseră nici măcar unul! Trei victorii erau în contul moldovenilor și două rezultate de egalitate.

Cele două echipe au intrat pe vârfuri, nu prea au băgat materiale și au plictisit audiența. Prima ocazie importantă a meciului a venit târziu, după ce cei 2.000 de fani erau deja înghețați. Fotbalul lipsea! Tandia i-a mai trezit din amorțeală pe fani (23), dar șutul din colțul careului nu l-a păcălit pe Fraisl.

În rol și-a intrat Golofca, copilul teribilist din Suceava care și l-a pus pe Gigi Becali în cap după doar câteva luni la FCSB. Mijlocașul a marcat cu un șut din interiorul careului, de lângă Moura, după o pasă de geniu, cu exteriorul, a lui Karaboue. Nu degeaba a jucat francezul la Lyon, Nancy sau Valenciennes. Tot elevii lui Ciobi au avut golul în gheată. Faza a plecat de la același Karaboue, pasă de geniu, de peste 30 de metri, Trujici a preluat, dar șutul lui Fulop a lovit doar bara.

În pauză, spectatorii s-au mai încălzit cu vin fiert, ceaiuri fierbinți și pâine cu untură și ceapă, în vreme ce jucătorii înghețau în vestiar sub țipetele lui Neagoe. Care n-au folosit la nimic. Covăsnenii n-au existat, n-au mișcat, nu le-a ieșit nimic. Absolut șocant dacă faci o comparație cu evoluția incredibilă de acum câteva zile din fața vicecampioanei. Cu fesul pe cap și cu privirea în punct fix, Neagoe nu pricepea nici el nimic. Simonovski în loc s-o bage-n ațe a tras direct în portarul Fraisl, care a deviat mingea peste transversală. Iar Nouvier l-a evidențiat și el pe austriacul Martin. Tandia putea aduce un punct în Covasna, dar preluarea din cădere a trecut pe lângă poartă. Sepsi nu reușește să rupă blestemul în fața celor de la Botoșani.


Grație acestei victorii, Botoșani a acumulat 23 de puncte și este pe locul 9. Sepsi rămâne pe 7, cu 27 de puncte.

Echipele de start:

Sepsi: Fejer - De Moura, Viera, Jovanovici, Sato - Velev, Ad. Rus (Simonovski 46') - Nouvier (Hamed 80'), Vașvari, Fl. Ștefan - Tandia

Rezerve: Niczuly, Karnitski, Mensah, Drăghici, Hadnagy

Antrenor: Eugen Neagoe

FC Botoșani: Martin - Patache, Miron, Burcă, Soiledis - Karaboue - Golofca, Ongenda (Chitoșcă 81'), Fulop, Fabbrini (Papa 59') - Trujic ( M. Roman 73')

Rezerve: Pap, Chindriș, Dumitraș, Târșa, 

Antrenor: Liviu Ciobotariu

PROGRAMUL ETAPEI A 19-A

Sâmbătă:

Hermannstadt - Dinamo 1-1 Detalii AICI

CFR Cluj - Gaz Metan 2-2 Detalii AICI

Duminică:

Poli Iași - Dunărea Călărași 1-0 Detalii AICI

Astra Giurgiu - Concordia Chiajna 3-1 Detalii AICI

Luni:

Sepsi - Botoșani 0-1

20:00 Craiova - Voluntari

20:00 FCSB - Viitorul

CLASAMENT

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.