Fotbal   •   Liga 3   •   RAPID

FOTO Vestea finalului de an: George Copos înapoi la Rapid » "Îți mulțumesc că începi să vii şi să te implici"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 11 decembrie 2018

Eliberat în aprilie 2015, după un an și o lună în închisoare, George Copos, 65 de ani, a uimit azi pe toată lumea. Fostul finanțator al Rapidului ar putea reveni alături de echipă!

Copos a preferat să stea departe de lumina reflectoarelor, și mai ales de lumea fotbalului, și să se dedice familiei, dar în această dimineață a făcut un gest surprinzător. George Copos a fost prezent la Primăria Sectorului 1, acolo unde primarul Dan Tudorache i-a invitat pe jucătorii și pe oamenii din staff-ul Rapidului.

Copos, care a condus clubul Rapid timp de 21 de ani, până în 2013, s-a întreținut cu mai mulți oameni de la Rapid, printre care Daniel Pancu, Nicolae Grigore, Florin Manea, și ar putea reveni alături de clubul giuleștean, așa cum a lăsat să se înțeleagă primarul sectorului 1, Dan Tudorache.

"Îi mulţumesc pe această cale unuia dintre colaboratorii mai vechi ai Rapidului, sponsor sau patron. În momentul de faţă este primul pas pe care îl face către Rapid. Îţi mulţumesc, George Copos, că începi să vii şi să te implici la Rapid!", a declarat primarul Dan Tudorache în cadrul evenimentului, potrivit TV Telekom Sport.




FOTO: Cristi Preda

Copos a decis să plece de la Rapid în 2013, după ce fanii au venit la un termen din "Dosarul Transferurilor" cu o colivă. Ulterior, Copos a fost arestat, Rapid a intrat în faliment, iar acum este în Liga a 3-a. În prezent, finanțator la echipa alb-vișinie este Victor Angelescu.

2titluri  a câștigat Rapid sub conducerea lui George Copos, în 1999 și în 2003

 


Închis pentru că și-a fraudat propriul club

În martie 2014, George Copos a fost condamnat la 3 ani şi 8 luni de închisoare cu executare, în "Dosarul Transferurilor". Omul de afaceri a fost acuzat de evaziune fiscală, după ce a declarat că Rapid i-a vândut pe mai puțini bani pe Cristi Dulca, la Pohan Steelers, și pe Florin Bratu la Galatasaray.

FLORIN BRATU - GALATASARAY (Turcia) - 2003

SUMA REALA: 2.750.000 de dolari 

SUMA ÎNCASATĂ DE RAPID: 630.230 de dolari (doar 100.000 de dolari au fost înregistraţi în contabilitate)

DETALII: Primul contract încheiat pe 1.09.2003. Amendament pe 27.02 2004, când Ioan Becali devenise preşedinte la Rapid: preţul contractului scădea la 1.150.000 de dolari. Gică Popescu a încasat în numele firmei Becali Sport şi în numele Rapidului 1.600.000 de dolari. Gică Popescu a plătit ulterior la Fisc echivalentul a 400.000 de dolari, impozitul aferent pentru 1.000.000 de dolari, pe care iniţial declarase că i-a încasat ca restanţă a contractului său de jucător la Galata.

Unde au ajuns banii:

  • 500.000 de dolari - Ioan Becali - plătiţi direct de Galatasaray în contul firmei Becali Sport
  • 1.000.000 de dolari - Gheorghe Popescu - încasaţi direct de la Galatasaray
  • 600.000 de dolari - Gheorghe Popescu - încasaţi de la Galatasaray în numele Rapidului
  • 630.230 de dolari - Rapid - plătiţi direct de Galatasaray în contul Rapidului
  • 19.763 de dolari -Tractorul Braşov - indemnizaţia de formare a jucătorului

CRISTIAN DULCA - POHANG STEELERS (COREEA DE SUD) - 1999

SUMĂ REALĂ: 600.000 de dolari, plătită în două tranşe

SUMĂ DECLARATĂ: 120.000 de dolari.

DETALII: Rapid a prezentat la FRF un contract fals, de 120.000 de dolari! Avocatul Sică Puşcoci a reprezentat Rapid la negocieri, fără să poată dovedi că a avut mandat.

Unde au ajuns banii:

  • 120.000 de dolari - Rapid
  • 150.000 de dolari - avocatul Sică Puşcoci
  • 42.000 de dolari - CFR Cluj (de unde venise Dulca) - cota de 35% din transfer. CFR Cluj a solicitat însă 168.000 de dolari, cota din suma reală
  • 330.000 dolari - Ana Electronic, firma lui Copos (ulterior, s-au mai achitat către CFR circa 170.000 dolari)

Pro Rapid ajunge la Primărie

Potrivit lui Dan Tudorache, baza Pro Rapid va ajunge în scurt timp la Primăria Sectorului 1, urmând a fi folosită de giuleșteni.

"O să ajungă la Primăria Sectorului 1 acea bază. În acest moment se face cadastrul, pentru că atunci când noi o vom primi în administrare, va trebui să o primim cu cadastrul existent. Sper să putem investi în ea şi să o punem la dispoziţia dumneavoastră şi a copiilor din Sectorul 1 care doresc să facă un sport de performanţă", a declarat Dan Tudorache.

5hectare are baza ProRapid

SITUAȚIA LEGALĂ A BAZEI

În 13 iunie 2016, clubul Rapid a intrat în faliment, moment în care s-au tăiat toate facilităţile, apa, curentul, gazele. Datoriile, inclusiv cele curente, de după intrarea în insolvenţă, erau imense. Iar Pro Rapid a intrat sub sechestrul Ministerului de Finanţe și al ANAF, care au preluat cam 80 la sută din suprafaţă. Restul, de 20 la sută, i-a rămas lui Copos, nota Gazeta Sporturilor în iulie 2017.

Datoriile Rapidului, în iulie 2017, pentru chirie și utilităţi la Pro Rapid (fără penalităţi):

Chirie Pro Rapid - 114.947 lei

Apa Nova - 30.837 lei

Romtelecom - 7. 363 lei

Gaze - 130.681

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.