Sporturi   •   Handbal   •   EURO 2018

CALCULE. România se poate califica în semifinale și cu o înfrângere în fața Ungariei! Cum ne-a ajutat victoria Norvegiei cu Olanda

Articol de Florin Dincă   —  marţi, 11 decembrie 2018

ROMÂNIA LA EURO 2018. România a trecut cu emoții de Spania, 27-25, și e în pole-position pentru o calificare în semifinale la Campionatul European din Franța. 

  • România joacă AZI împotriva Ungariei, meciul decisiv pentru semifinale, de la ora 19:00, meci transmis de TVR și liveTEXT pe GSP.RO!

Fetele noastre și-au revenit după înfrângerea cu Olanda, refăcându-și moralul cu un succes în fața Spaniei, codașa grupei principale II. Victoria este însă mai mult una de palmares, meciul decisiv pentru semifinale fiind cel în fața Ungariei.

Victoria fabuloasă a Norvegiei, 29-16 cu Olanda, ne menține în cărțile pentru calificare și în cazul unei înfrângeri în partida de miercuri!


Cum mergem mai departe

♣ Victorie cu Ungaria - Calificare în semifinale. Putem prinde chiar și locul 1 dacă Olanda nu învinge Germania. La egalitate de puncte, olandezele au avantajul meciurilor directe;

♣ Egal cu Ungaria - Ne asigură prezența în semifinale. Locul 1 în grupă mai poate fi atins doar dacă Olanda pierde ultimul meci;

♣ Înfrângere cu Ungaria - Ca să mergem mai departe avem nevoie ca Norvegia să învingă Spania. Orice egalitate de puncte doar cu Olanda, Germania și/sau Ungaria ne-ar lăsa în afara semifinalelor.


În mod normal, nordicele vor câștiga în fața Spaniei și vor exista două variante prin care România va merge în faza eliminatorie cu o înfrângere în meciul cu Ungaria: 

  • Olanda bate sau face egal cu Germania: Egalitate în 3 pentru locul 2

România, Norvegia și Ungaria ar fi la egalitate de puncte. Toate cele trei echipe au câștigat un meci din întâlnirile directe, astfel că departajarea s-ar face la golaverajul din cele trei confruntări. România are +8, Norvegia +5, iar Ungaria -13. Pentru a termina pe locul 2, nu trebuie să pierdem la mai mult de două goluri în fața Ungariei, altfel Norvegia ne va lua fața.

  • Germania învinge Olanda: Egalitate în CINCI pentru semifinale

Părea o variantă fantezistă, însă sunt șanse să avem cinci formații cu șase puncte la finalul meciurilor din grupe. România, Olanda, Norvegia, Germania și Ungaria ar avea toate 6 puncte în acest scenariu, toate cu două victorii în meciurile directe. Totul s-ar stabili atunci la golaveraj. România are în acest moment +8, Norvegia +17, Germania -5, Olanda -5, Ungaria -15. România ar avea șanse mari să prindă locul 2, dacă nu suferă o înfrângere la scor, iar Germania nu învinge foarte clar Olanda.

Programul grupei

12 decembrie: Spania - Norvegia (16:45), Ungaria - România (19:00), Olanda - Germania (22:00)

Clasament grupa II

1. ROMÂNIA 4m 6p 111-101
2. Olanda 4m 6p 101-105
3. Norvegia 4m 4p 122-105
4. Germania 4m 4p 111-110
5. Ungaria 4m 4p 108-117
6. Spania 4m 0p 101-116
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.