Liga 2

Chindia Târgoviște nu și-a luat gândul de la promovare. Ce a zis Viorel Moldovan

Articol de Ionel Luţan  —  marţi, 11 decembrie 2018

Chindia Târgoviște a cedat în ultimul meci al sezonului, 1-3 la Cluj, cu Universitatea, și dâmbovițenii iernează pe locul cinci, cu 44 de puncte după cele 21 de partide scurse din acest sezon.

Cuvântul promovare se rostește în continuare în tabăra echipei conduse de Marcel Gherghu iar antrenorul principal, Viorel Moldovan, știe care ar fi rețeta drumului către prima ligă.

”Este o luptă interesantă, un campionat strâns. Puteam să avem în momentul de faţă mai multe puncte. Am avut o serie extraordinară, cu 14 etape fără înfrângere. Cu puţină atenţie, puteam să obţinem mai mult.

Chiar şi aşa, suntem mulţumiţi cu ceea ce am realizat până acum. După calculul meu, ne mai trebuie 13 victorii, poate mai puţine, poate mai multe. Cu 82-83 de puncte îţi asiguri locul de promovare”, a precizat Viorel Moldovan.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.