Trebuie să reînvățăm să ne bucurăm. Cam asta e concluzia după înfrângerea cu Ungaria.
Știu, pare paradoxal să te califici după ce pierzi și după ce joci prost în trei meciuri, dar de ce ne grăbim să le mulțumim altora? Calificarea e meritată și obținută cu propriile forțe de fetele noastre. Prin munca lor s-a ajuns ca în ultimul meci cu Ungaria să își permită și o înfrângere. Nu au de ce să țină capul plecat, iar noi nu avem de ce să le contestăm meritele.
Probabil era mai comod un meci fără emoții. Ne-ar fi permis să mai schimbăm din când în când postul. Să nu cumva să ratăm toată drama din serialele turcești, coreene sau ce mai e la modă în perioada asta. Dar e OK și cu adrenalină, pulsul 200. Ne mai facem mâna cu niște matematică. De mâine, profesoarele ar trebui să își facă reclamă mai bună: ”Învățați, copii, altfel la 30 de ani n-o să știți dacă România se califică sau nu mai departe”.
Revenind, prea ne grăbim să lipim eticheta de conjunctură pe rezultatele bune. Încă nu mi-am dat seama dacă ne place mai mult să NE lăudăm când CÂȘTIGĂM sau să LE dăm în cap când PIERD. Nici nu cred că o să învăț prea curând.
Cert e că fetele nu trebuie să fie supărate pe ele. Nu e timp de reproșuri, de semne de întrebare și dileme existențiale. Sunt între primele patru echipe din Europa. Calificate deja la Mondial. Și trebuie să câștige măcar un meci din următoarele două pentru a obține o medalie.
O să fie greu fără Cristina, dar greu a fost și până acum.
{{text}}