Handbal

ROMÂNIA - RUSIA // "Vom juca pentru Cristina Neagu, ea și-a dat viața pentru națională" » Mesaj mobilizator al lui Ambros Martin înaintea semifinalei cu Rusia

FOTO: Marius Ionescu

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 13 decembrie 2018

Ambros Martin, 50 de ani, selecționerul naționalei de handbal feminin, a vorbit în conferința de presă de azi despre motivația suplimentară pe care o are echipa înaintea semifinalei cu Rusia de la Campionatul European

  • România - Rusia, meci contând pentru semifinalele Campionatului European, se joacă vineri, de la ora 18:30, liveTEXT pe GSP.ro și în direct la TVR 1!

"Este foarte dificil să jucăm fără Cristina. Nu va putea juca, dar va fi alături de noi. E o motivație pentru întreaga echipă să încercăm să învingem Rusia.

Vom juca și pentru Cristina, toată lumea știe, ea își dorea să obțină un rezultat mare pentru România, și-a dat viața pentru națională . Vom lupta și vom încerca să facem un joc bun pentru a ne îndeplini obiectivul, dar vom juca și pentru Cristina", a spus Ambros Martin, la conferința de presă susținută în această după-amiază. 

Cristina Neagu, cea mai valoroasă handbalistă a lumii, a suferit o ruptură a ligamentelor încrucișate în înfrângerea cu Ungaria de miercuri și va sta departe de teren minimum șase luni. 

Vezi și: Trefilov dinamitează vestiarul înaintea duelului cu România: "Nu pot să îmi felicit elevele! Perspectiva nu e îmbucurătoare"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.