Handbal

ROMÂNIA - RUSIA 22-28 // GALERIE FOTO Gest cât AURUL european » Surpriza pregătită de jucătoarele noastre la final

+10 Foto
FOTO: Marius Ionescu

Articol de Marian Ursescu  —  vineri, 14 decembrie 2018

România a cedat în fața Rusiei, scor 22-28, și va juca duminică în finala mică a Campionatului European de handbal feminin contra Olandei. "Tricolorele" au purtat tricouri speciale pe sub echipamentul oficial, prin care și-au arătat susținerea pentru Cristina Neagu, accidentată grav în meciul cu Ungaria, scor 29-31.

  • România și Olanda se înfruntă duminică în finala mică, de la 15:00, liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe TVR 1 și TVR HD.
  • Marian Ursescu, expert in handbal și șef departament Sporturi la GSP, este trimisul Gazetei la Euro, de unde transmite cele mai proaspete informații.

Deznodământul semifinalei cu Rusia nu a fost cel așteptat de elevele lui Ambros Martin. În ciuda dezamăgirii de la final, fetele au mers spre peluza din care Cristina Neagu a urmărit partida și i-au arătat tricourile inscripționate cu mesajul: "Pentru Cris".

Cea mai bună marcatoare din toate timpurile a Campionatelor Europene de handbal feminin a fost vizibil mișcată de gestul colegelor, s-a înclinat în fața lor și a aplaudat. 

"Tricourile le-am făcut joi după-amiază, bineînţeles, fără să ştie ea. Am luptat, am dorit să-i facem cadou victoria, dar din păcate nu am putut", a declarat portarul Denisa Dedu.

"Am gândit să facem o inimă şi un 8 întors, infinitul. O iubire infinită pentru Cris, aşa cum şi ea iubeşte această echipă", a adăugat Dedu.

Vezi și: 

ROMÂNIA - RUSIA 22-28 // Ce le-a spus Cristina Neagu la pauză colegelor din națională

ROMÂNIA - RUSIA 22-28 // FOTO Cristina Neagu la fel ca Ronaldo » Imaginile antologice surprinse în sala din Paris

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.