Stranieri

Amintiri din copilărie cu Mutu » Cel mai frumos cadou primit de Crăciun: "Nici nu vă imaginați ce am simțit când am văzut-o sub pom! Era valoroasă ca aurul"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 15 decembrie 2018

Adrian Mutu, antrenorul echipei sub 21 de ani al lui Al Wahda, va împlini 40 de ani la începutul anului viitor și a vorbit, pentru Libertatea, despre perioada copilăriei sale.

"Le mulțumesc lui Dumnezeu și Moș Crăciunilor din familie pentru multele cadouri frumoase primite de-a lungul anilor. Dacă-mi amintesc de copilărie, cred că cel mai important cadou primit a fost sprijinul părinților mei în cariera pe care mi-am ales-o, dar dacă e să menționez un dar fizic, un obiect deosebit, a fost o minge de piele, un Artex, cei de vârsta mea știu despre ce vorbesc.

Era greu de procurat, nu erau vremurile ca acum, când găsești orice pe toate drumurile. Pe-atunci era valoros ca aurul acel balon! Aveam 7-8 ani, când Moșul mi-a pus mingea sub brad. Nu vă puteți imagina privirea mea și emoțiile pe care le-am avut atunci când am văzut-o sub pom. E o chestie pe care n-o voi uita niciodată și mă întorc la acea imagine când vreau să mă motivez și-acum, la anii mei", a povestit "Briliantul" pentru Libertatea.

Minge de lux

Artexul era un lux în comunism, în partea a doua a anilor '80. În librăriile din țară, singura minge disponibilă era una de cauciuc, de multe ori ovală, denumită popular "de 35" datorită prețului (35 de bani). Mingea Artex putea fi procurată doar prin intervenții, din Occident, pe ascuns.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.