Liviu Ciobotariu, tehnicianul celor de la FC Botoșani, a analizat înfrângerea suferită de echipa sa pe teren propriu cu FCSB, 1-3.
"N-a fost să fie. Au fost două momente psihologice pe care noi nu am reușit să le depășim. Am greșit în lanț la golul doi al FCSB-ului și, apoi, bara lui Rodriguez. În mare parte, n-am ce să le reproșez băieților, au avut determinare. Sunt puțin supărat pentru că am început meciul foarte timid, am avut prea mult respect pentru FCSB.
Din punctul meu de vedere, am făcut o partidă bună. Am avut o posesie mai bună, iar în a doua repriză am încercat să revenim în meci și să încriem. Am avut multe situații bune de a marca. Nu am reușit, dar am arătat că suntem o echipă care vrea să joace fotbal. Am riscat mult în final, am rămas descoperiți în apărare și am primit golul 3.
A fost un meci foarte greu pentru noi, cu o echipă foarte bună, dar cred că puteam obține un rezultat de egalitate", a spus Liviu Ciobotariu, la Look Sport.
"Vom mai aduce jucători în iarnă, vreau să avem dubluri pe posturi și să ne mai întărim pe unele posturi unde suntem deficitari" Liviu Ciobotariu, antrenor FC Botoșani
{{text}}